Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slalom perfect pentru Hirscher în staţiunea finlandeză Levi. Austriacul a obţinut prima victorie în acest sezon la schi alpin

Publicat in Pro Sport, duminică 17 noiembrie 2013 ·

Marcel Hirscher (24 ani) este omul debutului de sezon al Cupei Mondiale de schi alpin. Austriacul s-a impus azi în proba de slalom special de la Levi (Finlanda), după ce s-a impus îm ambele manşe. Hirscher a fost urmat de Mario Matt (Austria) - la 0'62'' şi Henrik Kristoffersen (Norvegia) - la 0'93''. El şi-a trecut astfel în cont a 19-a victorie carierei, 11 fiind obţinute la slalom special. De altfel, austriacul este un schior care concurează de regulă doar în probele tehnice. În sezonul trecut, Hirscher a fost artizanul unei performanţe de care numai Tomba "La Bomba" mai era în stare, să încheie toate cele nouă curse de slalom special pe podium.

Hirscher este la al doilea podium din acest sezon, din tot atâtea posibile, după ce a terminat pe locul 3 şi în slalomul uriaş de la Solden, cursa de debut a Cupei Mondiale. Prin urmare, dublul câştigător al Cupei Mondiale (2012 şi 2013) s-a instalat deja în fruntea clasamentului şi în acest sezon, cu 160 de puncte. El este urmat de americanul Ted Ligety - 124 de puncte, clasat pe locul 11 la Levi dar învingător la Solden, şi de Alexis Pinturault (Franţa) - 83 de puncte.

Următoarea staţiune care programează curse din cadrul Cupei Mondiale de schi alpin este Beaver Creek (SUA, Colorado), peste aproximativ două săptămâni.

Marcel Hirscher (24 ani) este omul debutului de sezon al Cupei Mondiale de schi alpin. Austriacul s-a impus azi în proba de slalom special de la Levi (Finlanda), după ce s-a impus îm ambele manşe. Hirscher a fost urmat de Mario Matt (Austria) - la 0'62'' şi Henrik Kristoffersen (Norvegia) - la 0'93''. El şi-a trecut astfel în cont a 19-a victorie carierei, 11 fiind obţinute la slalom special. De altfel, austriacul este un schior care concurează de regulă doar în probele tehnice. În sezonul trecut, Hirscher a fost artizanul unei performanţe de care numai Tomba "La Bomba" mai era în st

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 16 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 21 minute
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Florian Coldea – plasat sub control judiciar pe cauţiune

Radio Mures acum 25 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, azi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stab

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 25 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 33 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Este oficial: salariul minim pe economie creşte la 3.700 de lei brut de la 1 iulie, adică circa 2.300 de lei net

Ziarul Financiar acum 7 ore
♦ La începutul anului 2024, în România erau 1,5 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie. Cele mai multe sunt în comerţ şi în industria prelucrătoare. Salariul minim brut pe economie creşte până la 3.700 de lei brut de la

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°