Au lucrat încă din 1996 la o teorie considerată în acest moment, în lumea ştiinţifică şi nu numai, surprinzătoare.
Este vorba despre o teorie controversată a doi cercetători, care au făcut-o “publică” anul trecut, iar ecourile descoperirii lor sunt departe de se fi stins. Mai ales că ei sunt criticaţi de către colegii din comunitatea ştiinţifică.
Conform celor doi specialişti, sufletul există dintotdeauna şi face parte din materia fundamentală a Universului.
Un computer biologic
Mai precis, americanul Stuart Hameroff şi britanicul Roger Penrose consideră că şi după moarte, conştiinţa unui om poate persista. Ei au ajuns la concluzia că esenţa sufletului se află în microtubule ascunse în creier. Cei doi oameni de ştiinţă susţin că ceea ce noi percepem ca fiind conştiinţa este rezultatul efectelor gravitaţiei cuantice în interiorul acestor microtubule, un proces pe care îl numesc „orchestrated objective reduction” (Orch-OR).
“Fizica cuantică oferă o explicaţie ştiinţifică pentru existenţa sufletului”, au declarat cei doi cercetători. Ideea lor a pornit de la noţiunea conform căreia creierul este un computer biologic în care „cei 100 de miliarde de neuroni, impulsurile lor electrice şi conexiunile sinaptice joacă rolul de reţele informatice”. Conform acestei idei, conştiinţa este un program derulat de computerul cuantic existent în creierul nostru care continuă să existe în univers şi după moartea noastră.
Se distribuie
Dr. Hameroff, profesor emerit în cadrul departamentului de anesteziologie şi psihologie din cadrul Universităţii Arizona şi totodată directorul Centre of Consciousness Studies, lucrează alături de Sir Roger Penrose la această teorie din 1996. Cercetătorii afirmă că atunci când oamenii intră în starea de moarte clinică, microtubulele îşi pierd starea cuantică, însă informaţia conţinută în ele nu se pierde. „Să spune