Textul evanghelic din duminica acestui început de săptămână ne atenţionează asupra unui pericol sufletesc foarte mare: ereziia şi impostura religioasă, născute din materialism şi tehnologism. Este vorba de ratarea înţelegerii corecte a unor aspecte privind relaţia sufletească a omului cu Dumnezeu şi cu lumea înconjurătoare, precum spovedania on-line.
Pericopa evanghelică de care am amintit conţine o pildă rostită de către Hristos: pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina. Interpretarea clasică a textului ne spune că Mântuitorul se referă la lăcomie,acea stare sufletească în care omul simte nevoia exagerată şi nelimitată de a acumula. Dincolo de aceasta, textul ne vorbeşte însă de actualitatea unui pericol evident: materialismul care duce la acumulocraţie.
Apropo, câţiva cititori mi-au sugerat recent că prin acest nou termen nu am inventat roata, deoarece există termenul clasic plutocraţie. Sigur că au dreptate, nimic nou sub soare, cum spune şi Biblia, numai că termenul acumulocraţie nu l-am inventat eu (am zis-o dar unii nu citesc tot ce scriu şi se pronunţă eronat), iar pe de altă parte mi s-a părut că el pune mai bine în evidenţă motivul pentru care există plutocraţie: lăcomia, ca tendinţă de acumulare la nesfârşit.
Lăcomia are prostul obicei de a se fundamenta pe plăcere şi neîncredere. Căci nevoia de acumulare nu este altceva decât fie dorinţa exagerată de desfătări, fie teama (îndoiala) de posibile lipsuri din viitor, fie o combinaţie nefastă a amândurora. Oricum ar fi însă, este la fel de interesant cum lăcomia nu reuşeşte să fie la fel de lipicioasă de virtuţile sufleteşti. N-am auzit pe nimeni să fie lacom în iertare, generozitate, altruism etc.
În morala ortodoxă, lăcomia este tratată ca un păcat capital, în sensul în care el este cap al altor păcate, cauză generatoare de alte atitudini imorale, funcţie de natura lăcomiei: de mâncare,
