Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la societatea Aparegio a validat la sfârşitul săptămânii trecute noul Consiliu de Administraţie. Acesta este format din şapte membri, printre care se numără şi fostul director al UATAA Motru, Ilie Schintee. Totodată, AGA a stabilit şi indemnizaţia acestora.
Noul Consiliu de Administraţie este format din: Ion Popescu- directorul general al societăţii, Tiberiu Albu-directorul comercial, Ilie Vlădoiescu- directorul tehnic, Marius Ionescu-din partea Consiliului local Târgu Jiu, Marian Spiroiu- Consiliului Judeţean, Victor Lumezeanu-din partea CL Ţicleni şi Ilie Schintee-din partea CL Motru. Aceştia se vor afla la conducerea societăţii pentru o perioadă de patru ani. În funcţia de preşedintele al consiliului de administraţie a fost numit reprezentantul Consiliului Judeţean Gorj, Marian Spiroiu. Până în prezent, această funcţie a fost deţinută de directorul Ion Popescu.
Totodată s-a stabilit şi remuneraţia membrilor CA. “Înainte indemnizaţia era 1% din salariul directorului general, iar acum s-a stabilit pentru AGA 20% iar pentru membrii Consiliului de administraţie 15%. Popescu, Vlădoiescu şi Albu vor avea contracte de mandat în administraţie şi nu vor beneficia şi de această indemnizaţie. Primesc doar cei din exterior”, a declarat Ion Popescu, directorul general al societăţii Aparegio.
FUNCŢIE
Ilie Schintee şi-a depus candidatura şi pentru a face parte din CA-ul de la Uzina de Termoficare de la Motru. Conform conducerii Aparegio, acesta poate fi membru în cadrul a maxim cinci CA-uri. Cel mai probabil, Schintee a făcut o înţelegere şi a renunţat la funcţia de la UATAA.
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la societatea Aparegio a validat la sfârşitul săptămânii trecute noul Consiliu de Administraţie. Acesta este format din şapte membri, printre care se numără şi fostul director al