Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O vază chinezească din secolul al XVIII-lea, vândută la licitaţie cu 3 milioane de lire sterline

Publicat in Mediafax, duminică 17 noiembrie 2013 ·

O vază chinezească rară din secolul al XVIII-lea, descoperită de evaluatorii casei de licitaţii Christie’s în Marea Britanie, a fost adjudecată de un comerciant de artă asiatic pentru suma de 3 milioane de lire sterline (4,8 milioane de dolari).

Vaza, care datează din timpul domniei împăratului Yongzheng (1678 - 1735), a fost descoperită de specialiştii casei de licitaţii Christie’s cu prilejul unei inspecţii de evaluare a altor obiecte de artă chinezeşti, aflate în posesia unei femei. Aceasta a declarat că a moştenit vaza de la un membru al familiei sale, informează dailymail.co.uk.

Vaza, din timpul dinastiei Qing, fusese cumpărată de o rudă a femeii în 1961 de la un renumit comerciant cu obiecte de artă din New York, la un preţ mult sub valoarea sa reală. Vaza era păstrată pe o comodă, iar proprietara actuală nu cunoştea valoarea preţiosului obiect.

"Proprietarii anteriori o moşteniseră şi, în afară de faptul că era chinezească, nu ştiau mai nimic despre această vază. De fapt, când am ajuns în apartament, ca să o cercetăm mai îndeaproape, împreună cu alte obiecte, în vaza ţinută pe o comodă se aflau flori", a declarat Pedram Rasti, un expert în artă chineză de la casa de licitaţii Christie’s.

Preţul de pornire a licitaţiei în cazul acestui obiect rar a fost de 200.000 de lire sterline (321.538 dolari), vaza fiind adjudecată pentru un preţ de 15 ori mai mare faţă de estimarea iniţială.

"Aproape că nu s-a mai auzit de o vază de o asemenea formă şi culoare, datând din această perioadă. În plus, cererea de obiecte din ceramică din epoca imperială este foarte mare", a adăugat Pedram Rasti.

Vaza din porţelan cu o înălţime de 40 de centimetri are în compoziţia sa email galben şi verde, fiind decorată cu un model ce prezintă opt lilieci care zboară printre nori.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Concurenţei a formulat opt subiecte care generează îngrijorare în ceea ce priveşte preluarea Telekom România Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active de către Digi România

News.ro acum 34 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că există opt subiecte care generează îngrijorare referitoare la tranzacţiile prin care Vodafone România SA intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar Digi România SA ar prelua anumite active al

Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministrul Transporturilor anunță finalizarea celei de-a doua GALERII a tunelului Momaia

Gandul acum 16 minute
Construcția Autostrăzii Sibiu-Pitești atinge o nouă etapă importantă, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Miercuri, a fost realizată străpungerea celei de-a doua galerii a tunelului Momaia, situat pe secțiunea Curtea de Argeș–Tigveni,

Incendiu la locomotiva unui tren cu 300 de pasageri care circula pe ruta Bucureşti – Suceava / A început să ardă tabloul electric al locomotivei

G4Media acum o ora
Un incendiu s-a produs, miercuri, la locomotiva unui tren cu 300 de pasageri, care circula pe ruta Bucureşti – Suceava, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. La momentul incendiului, trenul se afla în Gara CFR Roman iar pe

Aaron Boupendza a murit. Fostul atacant de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China

Libertatea acum o ora
Atacantul gabonez Aaron Boupendza, fostul atacant al Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în China. Fotbalistul gabonez ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc, în circumstanțe încă neclare, transmite Fanatik. Marius Șumudică, antrenorul giul

O tonă de carne de miel interceptată la intrarea în București de inspectorii ANSVSA nu va mai ajunge pe tarabe, înainte de Paște

Libertatea acum 34 minute
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat interceptarea unei cantități semnificative de carne de miel fără documente legale la intrarea în București. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 16 a

DIGI24: Nicușor Dan a fost surprins când folosea mașina Primăriei Capitalei în timpul campaniei

Gandul acum 57 minute
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, în prezent și candidat independent la alegerile prezidențiale din mai, este acuzat că ar fi folosit o mașină ce aparține Primăriei Municipiului București în scopuri electorale, fapt interzis de lege. Mai m

Când ajunge în România Sfânta Lumină de Paște 2025

HotNews acum 5 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a anunţat Patriarhia Română, potrivit News.ro. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România

Un efect pozitiv al tarifelor lui Trump asupra Europei, remarcat de Ursula von der Leyen / „Occidentul așa cum îl știam noi nu mai există”

HotNews acum 2 ore
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vorbit, într-un interviu pentru săptămânalul german Die Zeit, despre valul de incertitudine care a cuprins comerțul transatlantic după anunțul lui Donald Trump privind noile tarife. Viitorul co

România are cea mai mare inflație din UE

Adevarul acum o ora
România a avut în martie cea mai mare inflație din UE, de 5,1%, față de media de europeană de 2,5%, a doua cea mai mare rată fiind înregistrată în Ungaria, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat.

Medic de îngrijiri paliative, acuzat că și-ar fi ucis 15 pacienți pe care îi avea în grijă

Adevarul acum 2 ore
Procuratura din Berlin a cerut miercuri trimiterea în judecată a unui medic de îngrijiri paliative, suspectat de uciderea a 15 pacienți în capitala germană.

Vremea

București
acum

21°
mie.

7°/24°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

19°
mie.

9°/19°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

10°/26°
joi

12°/25°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/20°
Timisoara
acum

25°
mie.

11°/25°
joi

14°/27°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/20°