TAM organizează Prima Întâlnire a Tinerilor Teatrologi din România
Timp de trei zile, la finele acestei săptămâni, Sfântu Gheorghe va deveni locul de întâlnire al tuturor teatrologilor din România. Evenimentul are loc prin Teatrul Andrei Mureșanu (TAM), care organizează între 22 și 24 noiembrie „Prima Întâlnire a Tinerilor Teatrologi din România”.
La eveniment vor lua parte studenţi şi profesori ai tuturor şcolilor de teatrologie din ţară – Bucureşti, Cluj, Iaşi, Sibiu și Târgu Mureş. Conceptul întâlnirii este cel al unui forum al schimburilor de idei şi opinii, al atelierelor de cercetare şi analiză a fenomenului teatral. În plus, participanții vor căuta să explice rolul şi destinul teatrologului în teatrul contemporan.
„În opinia noastră, acest proiect doreşte a fi, înainte de toate, un bun prilej de întâlnire şi cunoaştere reciprocă, atât a şcolilor de teatru – cu specificul şi particularităţile fiecăreia dintre ele, dar şi a studenţilor şi profesorilor, într-un exerciţiu de empatie şi solidaritate, de care teatrul românesc are astăzi atâta nevoie”, a declarat consilierul artistic al TAM, Radu Macrinici, cel care este și inițiatorul acestui inedit proiect, precizând că la eveniment vor participa în jur de 40 de persoane din lumea teatrului.
Potrivit lui Macrinici, întâlnirea se adresează în primul rând oamenilor de teatru, dar este deschisă inclusiv iubitorilor de dramaturgie, atelierele fiind astfel accesibile oricui dorește să înțeleagă mai de aproape fenomenul.
Ateliere de teatrologie și două spectacole de scenă
Evenimentul va debuta pe 22 noiembrie în Sala Arta a TAM, de la ora 16,15, cu prezentarea școlilor de teatrologie participante. Apoi, de la ora 17, teatrologul și prof. univ. Miruna Runcan va modera Atelierul intitulat „Rolurile teatrologului în teatrul românesc de astăzi”. Seara, de la ora 19,30, Foaierul Teatrului v