Sala de sport din complexul turistic Ariniş din Gura Humorului a găzduit un turneu de copii şi juniori în cadrul circuitului naţional Amatur. La această competiţie au participat peste 50 de jucători din judeţele Moldovei.
CS Victoria Ping-Pong 2003 Botoşani a fost reprezentată de un lot format din şase sportivi.
Cea mai bună performanţă a fost obţinută de Bianca Bostan care a câştigat concursul rezervat categoriei cadete. O comportare bună au avut şi jucătoarele Luiza Bostan şi Bianca Andrieşi care au completat podiumul la aceeaşi categorie. La aceeaşi categorie, Iustina Ureche a ajuns până în sferturile de finală.
"Cei mai mici sportivi ai mei prezenţi la concurs, Fabian Căzăcuţ şi Denysa Pânzariu nu s-au lăsat nici ei mai prejos şi chiar dacă nu au câştigat medalii au luptat cu dârzenie, câştigând câteva meciuri. A fost un util concurs de pregătire pentru competiţiile majore care ne aşteaptă anul viitor gazdele oferind condiţii de concurs dintre cele mai bune", a declarat Volodea Ivan, antrenorul CS Victoria Ping-Pong 2003 Botoşani.
Sala de sport din complexul turistic Ariniş din Gura Humorului a găzduit un turneu de copii şi juniori în cadrul circuitului naţional Amatur. La această competiţie au participat peste 50 de jucători din judeţele Moldovei.
CS Victoria Ping-Pong 2003 Botoşani a fost reprezentată de un lot format din şase sportivi.
Cea mai bună performanţă a fost obţinută de Bianca Bostan care a câştigat concursul rezervat categoriei cadete. O comportare bună au avut şi jucătoarele Luiza Bostan şi Bianca Andrieşi care au completat podiumul la aceeaşi categorie. La aceeaşi categorie, Iustina Ureche a ajuns până în sferturile de finală.
"Cei mai mici sportivi ai mei prezenţi la concurs, Fabian Căzăcuţ şi Denysa Pânzariu nu s-au lăsat nici ei mai prejos şi chiar dacă nu au câştigat medalii au luptat cu dârzenie,