Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olteanu, BNR: Urmează un nou ciclu de creştere şi cred că industria şi serviciile au capacitatea de a relansa economia

Publicat in Ziarul Financiar, luni 18 noiembrie 2013 ·

Urmează un nou ciclu de creştere, dar nu putem spune de acum prea multe despre viitoarea creştere economică, a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernator la BNR cu ocazia evenimentului „15 ani de la lansarea Ziarului Financiar: România 1998, 2013, 2028”.

“Fără îndoială, urmează un nou ciclu de creştere, întotdeauna urmează o nouă etapă de creştere, chiar dacă de fiecare dată în criză uităm acest lucru. Trecutul, însă, ne spune câteva lucruri despre cum se termină crizele”, a declarat Olteanu.

Citând un studiu al economistului Kenneth Rogoff, Olteanu a spus că “sunt câţiva indicatori care să ne dea o idee cam pe unde ne-am putea aştepta să fim în această criză, pornind de la exemplul altor economii: piaţa imobiliară a scăzut cu 35% şi şi-a revenit după 6 ani, şomajul a crescut cu 7% şi şi-a revenit după 5 ani, PIB/capita a scăzut cu 3% şi s-a redresat după doi ani”.

E nevoie de timp ca să ieşi din perioada de scădere, ca să ieşi din criză, dar ieşi de fiecare dată. Cum ieşim şi în ce ritm depinde de prezent, de capacitatea de a ne contrui această ieşire.

“Eu văd economia românească, şi în mod specific industria şi serviciile, ca având capacitatea de a ne relansa şi a ne scoate din criză”, a mai spus Olteanu.

Urmează un nou ciclu de creştere, dar nu putem spune de acum prea multe despre viitoarea creştere economică, a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernator la BNR cu ocazia evenimentului „15 ani de la lansarea Ziarului Financiar: România 1998, 2013, 2028”.

“Fără îndoială, urmează un nou ciclu de creştere, întotdeauna urmează o nouă etapă de creştere, chiar dacă de fiecare dată în criză uităm acest lucru. Trecutul, însă, ne spune câteva lucruri despre cum se termină crizele”, a declarat Olteanu.

Citând un studiu al economistului Kenneth Rogoff, Olteanu a spus că “sunt câţiva indicatori care să ne dea o idee cam pe unde

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Rezultate după centralizarea voturilor din peste 81% din secţii, la nivel naţional - Călin Georgescu, pe primul loc, cu 22.1% din voturi

News.ro acum 33 minute
Candidatul independent Calin Georgescu e pe locul 1, cu 22.1% din voturi, conform rezultatelor după centralizarea a 81,32% din voturile exprimate la alegerile prezidenţiale de duminică.

Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte PNL

Ziua Constanta acum 38 minute
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al PNL. Informația a fost dată la un post TV . Prezent în studio, Daniel Fenechiu, liderul PNL, a declarat că după alegerile parlamentare va urma un Congres al PNL.

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum o ora
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum o ora
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum o ora
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Călin Georgescu l-a devansat pe Marcel Ciolacu, după numărarea a peste 81% din voturi

Tribuna acum 23 minute
Luptă strânsă pentru locul întâi la alegerile prezidențiale între Marcel Ciolacu și Călin Georgescu. După ce candidatul PSD a condus în clasament pe parcursul centralizării datelor, după numărarea a 81,3% independentul Călin Georgescu a urcat pe pri

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 33 minute
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 2 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Ilie Bolojan îi cere lui Ciucă să își ASUME scorul slab: „Votul pe care l-au dat românii astăzi e sub potențialul PNL”

Gandul acum 2 ore
Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și politicianul propus pentru funcția de premier de trei candidați la prezidențiale, îi cere lui Nicolae Ciucă să își asume scorul slab obținut la alegerile prezidențiale, așa cum rezultă din exi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

-0°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°