Se putea observa de mult, cel puţin în reflecţiile antropologiei culturale şi ale filosofiei, că neoliberalismul nu este alternativa la democraţia reprezentativă şi la cultura ce s-a creat în jurul acesteia. Începuturile sale, în doctrina economică a lui Friedrich Hayek şi Milton Friedman, au stârnit deja rezerve ferme chiar printre economişti.
Criza financiară şi economică izbucnită în 2007 a infirmat convingător dogmele acestei ideologii şi a suscitat întrebarea dacă nu cumva societăţile modernităţii târzii s-au rătăcit îmbrăţişând-o. Ceea ce este din capul locului limpede este faptul că, sub dominaţia neoliberalismului, însuşi sensul instituţiilor a fost pervertit. O mare parte a insatisfacţiei economice, sociale şi culturale ce se trăieşte astăzi vine din această pervertire. La ordinea zilei a apărut, în orice caz, tema reconstrucţiei instituţiilor, dincoace de distorsionarea sensului lor, petrecută în deceniile recente. [...]
Limbajul în care se discută problemele umane şi sociale s-a schimbat în deceniile recente, iar schimbarea pare naturală, adică în firea lucrurilor. Bunăoară, stat antreprenorial, flexibilitate a politicii salariale, presiune fiscală, climat de afaceri, investiţii directe, bune practici, benchmarks, management, societatea obiectelor, modelare, gestiunea afacerilor, civilizaţie a afacerilor, criza datoriilor suverane, tigri economici, cercetătorithink-thank, colaborare public-privat, resursă umană, guvernanţă,sustainability, transparenţă,accountability, friendly environment şi multe altele sunt expresii ale noului limbaj. Nu facem aici o critică a limbajului, dar este de observat că nu este vorba de expresii ale limbajului natural, ci de expresiile unei anumite abordări a societăţii şi a omului, care au fost create folosind o anumită tehnică. Odinioară, un eminent filosof a identificat unidimenionalizarea limbajului şi instrum