Deunăzi, m-a luat cineva peste picior, pe blogul de la Adevărul, pentru că ironizasem tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase. Aşa mi-a venit ideea să vă spun părerea mea, în caz că vă interesează: nu există tentativă de sinucidere. Există doar tentativa de a-i face pe ceilalţi să creadă că era cât p-aci să crăpi. Să plângă toţi în pumni, să-ţi ceară iertare că te-au supărat când erai mic, să regrete că nu te-au dat destul în căluşei, în parcul de distracţii. Citeam o ştire cum că o tânără a încercat să se sinucidă înghiţind zece pastile de ampicilină. Să fim serioşi, mai nasol te simţi dacă mănânci zece prune (mai ales dacă, înainte de asta, ai mâncat zece cârnaţi). Sigur, a ajuns la spital, ăia i-au clătit stomacul şi au trimis-o acasă. Altul s-a aruncat de la etajul doi, pentru că îl părăsise iubita. Şi-a rupt noada şi un pic de gleznă, după care tot neamul a făcut depresie - vai, bietul copil era să înghită gutuia. Iertaţi-mi cinismul, dar cine a vrut să moară a murit. Mădălina Manole a băut insecticid, Mălina Olinescu s-a aruncat de la un etaj care nu dă greş, tatăl Mălinei s-a sinucis aruncându-se cam de la aceeaşi altitudine. Cei care îşi trag un glonţ în lobul urechii şi după aceea sunt pupaţi pe năsuc, să le treacă deprimarea, nu mă emoţionează. Nu aprob sinucigaşii, am mai scris despre asta. Dar mă enervează mai mult ăştia cu tentativele. O prietenă mi-a spus că a decis să termine relaţia cu un tâmpit, ăla a luat-o razna, a scos o lamă din portofel şi şi-a tăiat nişte vene, cât să coacă o dramoletă. Bineînţeles, asta în faţa ei, altfel n-avea niciun haz. Şi n-avea cine să-l ducă la spital, ceea ce era naşpa. Evident, ea a ridicat ochii în tavan, apoi l-a salvat. Am avut o colegă de facultate care a băgat căpăţâna în cuptor, a dat drumul la gaze, dar nu înainte de a înştiinţa patru sute de persoane că ea o să-şi ia zilele în ziua ics, la ora igrec. No