Şi persoanele defavorizate din Târgu-Jiu vor simţi bucuria sărbătorilor de iarnă. Asta, pentru că autorităţile locale a decis desfăşurarea unei serii largi de acţiuni pe tot parcursul lunii decembrie, dar şi acordarea de pachete cu alimente, brăduţi şi tichete pentru familiile nevoiaşe din municipiu.
Ca în fiecare an, sărbătorile nu vor trece cu nepăsare nici de cei mai nevoiaşi cetăţeni din Municipiul Târgu-Jiu. În acest sens, autorităţile locale au stabilit deja programul acţiunilor desfăşurate în luna decembrie. Şi cum seria sărbătorilor de iarnă începe cu Sfântul Nicolae, micuţii cazaţi la Casa Iris din Târgu-Jiu şi beneficiarii cantinei sociale vor primi, din partea autorităţilor locale, pachete cu dulciuri şi jucării. Nu vor fi uitate nici persoanele beneficiare de ajutor social. Ele vor primi pachete cu alimente sau tichete pentru a putea cumpăra produse specifice sărbătorilor de iarnă. “Pe data de 6 Decembrie, de Sfântul Nicolae, vom avea un program special la cluburile vârstei a treia, ca în fiecare an. Se vor oferi pachete cu alimente şi dulciuri pentru copiii asistaţi, la Cantina de Ajutor Social şi la Casa Iris şi pachete cu dulciuri pentru copii care îi vor însoţi pe pensionarii care vor participa la manifestările de la cluburile vârstei a treia”, a declarat Alina Toader, şef serviciu din cadrul Direcţiei de Protecţie Socială Târgu-Jiu.
Se vor bucura de pom de Crăciun!
Şi cum tradiţia sărbătorilor de iarnă ţine şi de existenţa unui brăduţ în fiecare casă, familiile fără posibilităţi financiare se vor bucura şi în acest an, de câte un astfel de simbol. Produsele tradiţionale nu vor lipsi de pe mesele celor defavorizaţi, iar pentru ca atmosfera să fie una de sărbătoare, spectacolele cu colinde vor fi nelipsite. În acest sens, Crăciunul va fi marcat de municipalitate pe data de 17 decembrie. „Pe data de 17 decembrie, la ora 17, avem acţi