Bărbatul din Vorniceni, care joi a băgat în comă un tânăr de 22 de ani, din Corlăteni, după ce i-a tras un pumn în faţă, a fost prins de poliţişti, la sfârşitul săptămânii trecute. Imediat după incidentul din târgul din Podeni, Bogdan S. a realizat gravitatea faptei şi a dispărut din localitate. După două zile de investigaţii, a fost prins. El nu a fost reţinut, însă anchetatorii i-au adus în vedere faptul că este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe şi trebuie să se prezinte la audieri, mai ales că starea lui Iulian H. este în continuare extrem de gravă. Potrivit medicilor Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, acesta a suferit multiple fracturi craniene şi este în continuare în comă. Potrivit anchetatorilor, bărbatul se afla, joi dimineaţă, în târgul din Podeni împreună cu soţia şi o rudă, când s-a întâlnit cu Bogdan S. Acesta i-a reproşat că nu i-a plătit o datorie şi i-a tras un pumn în faţă. Iulian H s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de o bordură. A suferit răni grave care au impus transportul la Iaşi. Bărbatul din Vorniceni, care joi a băgat în comă un tânăr de 22 de ani, din Corlăteni, după ce i-a tras un pumn în faţă, a fost prins de poliţişti, la sfârşitul săptămânii trecute. Imediat după incidentul din târgul din Podeni, Bogdan S. a realizat gravitatea faptei şi a dispărut din localitate. După două zile de investigaţii, a fost prins. El nu a fost reţinut, însă anchetatorii i-au adus în vedere faptul că este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe şi trebuie să se prezinte la audieri, mai ales că starea lui Iulian H. este în continuare extrem de gravă. Potrivit medicilor Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, acesta a suferit multiple fracturi craniene şi este în continuare în comă. Potrivit anchetatorilor, bărbatul se afla, joi dimineaţă, în târgul din Podeni împreună cu so