Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrei să-ți faci copilul vedetă? Îți trebuie avizul Serviciului social!

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 18 noiembrie 2013 ·

Amenzi cuprinse între 500 și 10.000 de lei pot fi încasate de adulții, părinți sau nu, care nu respectă prevederile Legii nr. 257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, recent intrată în vigoare. Pe lângă amenzi, au fost introduse prevederi referitoare la obligarea părintelui apt de muncă, de către instanță, să presteze acțiuni sau lucrări de interes local, dacă nu poate plăti contribuția la întreținerea copilului. Participarea copilului la activități artistice remunerate, ca și încredințarea lui altor persoane pe perioada plecării părinților în străinătate sunt strict monitorizate de Serviciile Publice de Asistență Socială din cadrul primăriilor de domiciliu. Alte reglementări aduse de noua lege ce vizează protecția drepturilor copilului citiți în articolul ce urmează.

Recentele modificări ale Legii privind protecția drepturilor copilului condiționează prestarea de către copii a activităților remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar și de modeling de informarea prealabilă a Serviciului Public de Asistenţă Socială de la domiciliul copilului. Astfel, oricât ar vrea să-și vadă copiii strălucind pe scenă, pe podium, în reclame, etc., părinții trebuie să știe că există o limită până la care pot profita de talentul micuților lor.

Scopul legiuitorului a fost înlăturarea pericolului exploatării și abuzului, părinții urmând să fie pedepsiți dacă încearcă să câștige bani sau să-și satisfacă orgoliul personal de pe urma propriilor odrasle. „Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării și nu poate fi constrâns la o muncă sau activitate domestică ori în afara familiei, inclusiv în instituții de învățământ, de protecție specială, reeducare și detenție sau în domeniul cultural, artistic, sportiv, publicitar și de modeling, ce comportă un risc poten

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională/ Trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fă

Un nou incident în Marea Baltică. Cel puțin un cablu submarin care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat

Ziare.com acum 50 minute
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat duminică, 26 ianuarie, că cel puţin un cablu submarin de date care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat, un nou incident care intervine după o serie de incidente de acest fel la Marea Baltică. ”Informaţii

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Primele detalii despre autorii jafului tezaurului dacic. Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania / Poliţia olandeză suspectează implicarea unor români

Mediafax acum o ora
Autorii jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda încă nu au fost identificaţi de autorităţi. Cu toate acestea, poliţiştii olandezi au anunţat că au primit peste 50 de ponturi şi că le analizează cu atenţie. Acum, există informaţii pot

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum 2 ore
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Superliga: Sepsi OSK – Oţelul Galaţi 2-0

News.ro acum o ora
Echipa Sepsi OSK a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a 23-a din Superligă. La Sf. Gheorghe, gazdele au avut primele două mari ocazii ale meciului, prin Marius Coman, în minutul 22, şi Cosmin Matei, şapte m

Meta testează introducerea reclamelor pe platforma Threads, care a depăşit 300 de milioane de utilizatori activi lunar

News.ro acum 53 minute
Meta Platforms va începe să testeze afişarea reclamelor pe platforma sa de socializare Threads, colaborând cu câteva branduri din SUA şi Japonia, a anunţat compania vineri, în timp ce aplicaţia a ajuns la peste 300 de milioane de utilizatori activi

Burduja, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie maghiară: Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente / Îşi rezerva dreptul să vândă acţiunile unor entităţi terţe din afara UE

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat câteva argumente pentru care se opune ca E-ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt evidente, din date

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, inculpat de ”insurecţie”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează AFP. Procurorii îns

Rezultatele Loto de duminică, 26 ianuarie 2025. Vezi dacă ești unul dintre câștigători

Ziua Constanta acum 37 minute
Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 2,26 milioane de euro Report cumulat la Noroc de peste 2,39 milioane de euro Report la Joker la categoria I de peste 1,88 milioane de euro Astăzi, 26 ianuarie 2025, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Jok

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/14°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

3°/12°
mar.

5°/14°
mie.

7°/13°
Timisoara
acum

dum.

3°/11°
lun.

4°/14°
mar.

8°/16°
mie.

9°/13°