ComunicatÎn perioada 15-17.11.2013, peste 80 de poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani şi Secţiilor de Poliție Rurală I Botoșani și III Hlipiceni, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Acţiuni Speciale – IPJ Botoşani au acţionat pe raza municipiului Botoşani şi în mediul rural, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.
Acţiunile s-au desfăşurat în intervalul orar 22.00 – 03.00 şi au vizat combaterea faptelor cu violență generate de consumul de alcool, prevenirea accidentelor rutiere şi a activităților ilicite de comerţ.În municipiul Botoşani, poliţiştii au acţionat cu preponderenţă în cartierul Parcul Tineretului, zona centrului istoric, cartierul Primăverii şi străzile adiacente, cât şi în apropierea cluburilor de noapte.
Cu prilejul acţiunilor au fost legitimate peste 200 de persoane, 63 dintre acestea fiind atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice.
Au fost dispersate 27 grupuri de persoane, care, prin conduita lor perturbau liniştea şi ordinea publică şi au fost aplanate 7 conflicte (în cluburi/baruri care au făcut obiectul verificărilor punctuale).
Poliţiştii rutieri au verificat în trafic peste 70 de autovehicule.
Cu prilejul desfăşurării acţiunilor, au fost constatate şi aplicate 34 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.380 lei, dintre care 27 la Legea nr.61/1991(republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, verificările efectuate la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din comuna Gorbăneşti, judeţul Botoşani, au stabilit că S. CRISTIAN de 44 ani, din localitate, administratorul societății, a organizat activități de tip discotecă în incinta punctului de lucru, fără a asigura măsuri de ordin