Procurorii DNA - Serviciului Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Florentina Tăvălică, director al CEC Bank - Sucursala Braşov la data faptelor, pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată privind acordarea ilegală de credite.
Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar, pentru fapte similare, au mai fost deferiţi justiţiei Afrodita Nicoleta Renţea, director operaţiuni la CEC Bank - Sucursala Braşov (până la data de 5 ianuarie 2009 şi, în continuare, şef serviciu credite până la 21 martie 2013), şi Mugur Babciuc, administrator al SC ''On Astor'' SRL Braşov.
Florentina Tăvălică, în calitate de director al CEC Bank Braşov (octombrie 2005 - 21 martie 2013), în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă ale anului 2008, a condiţionat acordarea unor credite bancare societăţii SC ''On Astor'' de efectuarea unor lucrări de amenajare a unui imobil, lucrări evaluate la suma de peste 6.800 lei, pe care le-a pretins de la administratorului firmei, transmite Agerpres.
"Acesta din urmă a acceptat cererea şi a dispus efectuarea lucrărilor. După acest moment, inculpatele Tăvălică şi Renţea au oferit inculpatului Babciuc varianta de obţinere de bani de la CEC Bank Braşov, prin intermediul altor firme (care să nu aibă datorii la bugetul de stat şi care să obţină credite succesive până la pragul maxim de 600.000 lei) şi garantarea lor doar formală, prin facturi care să ateste existenţa unui stoc de marfă nereal", susţin anchetatorii.
DNA precizează că, în perioada aprilie 2008 - februarie 2009, inculpatele Tăvălică şi Renţea, în calitatea lor de director, respectiv director operaţiuni (până la data de 5 ianuarie 2009 şi, în continuare, şef serviciu credite), cu ştiinţă şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu aprobând şi acordând, cu încălcarea normelor bancare, un n