Un drum construit pe fonduri de la Uniunea Europeană se opreşte într-o pădure, la ieşirea din judeţul Hunedoara spre Caraş-Severin. Deşi a fost considerat o investiţie strategică menită să îi scoată din izolare pe localnicii care trăiesc în satele de munte din cele două judeţe, în Caraş-Severin nimeni nu a fost interesat de el.
Cei peste 30 de kilometri ai şoselei construite cu fonduri de la UE, până la limita cu judeţul Caraş-Severin traversează mai multe sate din Hunedoara: Topliţa, Lunca Cernei de Jos, Lunca Cernei de Sus, Hăşdău, Dăbâca, locuri greu accesibile până în prezent, în special pe timp de iarnă.
Zona de munte a rămas însă izolată, pentru că de la limita dintre judeţul Hunedoara şi Caraş-Severin până la prima localitate din judeţul Caraş Severin mai sunt de construit aproximativ 10 kilometri şosea.
“Sper să înţeleagă şi cei din Caraş ca să îl continue, fiindcă mai au de construit doar câţiva kilometri şi atunci va fi într-adevăr o legătură cu Ruşchiţa şi practic cu drumurile naţionale din judeţul Caraş-Severin”, spunea Mircea Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara, la inaugurarea şoselei.
În timp ce hunedorenii au considerat proiectul ca fiind vital pentru câteva mii de familii care trăiesc în satele din Munţii Poiana Ruscăi, unul dntre locurile pitoreşti ale Hunedoarei, autorităţile din Caraş-Severin nu au fost interesate de proiect. Şi aceasta chiar dacă Uniunea Europeană acorda aproape 90 la sută din fonduri pentru realizarea lui, iar în Caraş –Severin mai era nevoie de construcţia a doar 10 kilometri de şosea. „Nu era o prioritate acest drum. Pentru judeţul Caraş-Severin, practic n-are nicio importanţă nici economică, doar dacă punem în valoare frumuseţile locului”, susţine Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Rusca rămâne ca în pădure
În Rusca Montană, prima localitate din Caraş-Severi