Exista personalitati care definesc o epoca si o cultura. Acesta a fost, neindois, cazul Monicai Lovinescu, de la a carei nastere se implinesc 90 de ani. Reflectand la destinul Monicai,, mi-am amintit un cintec al lui Bulat Okudjava intitulat, „Trei surori”. Numele lor—Vera, Nadejda, Liubov. Asadar, Credinta, Speranta, Iubirea. Este vorba de trei dimensiuni ale umanului pe care totalitarismul a incercat sa le aneantizeze. In locul credintei in valorile eterne, a propus ideologia urii de clasa ori de rasa. A absolutizat gelozia sociala si delirul rasist. In locul sperantei ca dimensiune ce ne apropie de transcendenta, a hipostaziat devotamentul pentru Partidul unic si a glorificat sinistrul Führerprinzip. In fine, in locul Dragostei (acel amor mundi despre care Hannah Arendt a scris pagini de o mistuitoare actualitate), totalitarismul, fie el rosu sau brun, a sacralizat violenta ca substrat al actiunii istorice.
Aceste teme sint de fapt obsesiile (folosesc acest concept in sensul de preocupare constanta) Monicai Lovinescu, dar si ale Hannei Arendt si ale Nadejdei Mandelstam. Hannah si Nadejda, alaturi de Jeanne Hersch, au fost poate cele mai importante repere ale reflectiei politice si morale a Monicai Lovinescu. Pe 15 martie1973, la doua decenii de la moartea lui Stalin, Monica Lovinescu se ocupa de lucrarea clasica a Hannei Arendt Originile totalitarismului.[1] Noteaza ca studiul aparut in traducere franceza contine de fapt doar partea a treia din capodopera arendtiana, scrisa cu citva ani inainte de moartea celui care, impreuna cu Hitler, a personificat Raul absolut. Pentru ca, in viziunea Hannei Arendt, impartasita de Monica Lovinescu, Stalin nu a fost un despot de tip traditional, ci un maniac pentru care indeplinirea preceptelor ideologice ale bolsevismului justifica oricite crime, oricite actiuni scelerate. Fireste, odata cu moartea lui Stalin,
