Municipalitatea şi-a propus să asfalteze cu fonduri europene ansamblul de străzi dintre Podul Olt şi până la ieşirea din Slatina spre Piteşti. Un alt obiectiv este de crearea de parcări subterane.
„Vrem să asfaltăm, pe fonduri europene, de la Podul Olt până la ieşire din oraş. Aici intră bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu, străzile Ionaşcu, Oituz, Piteşti, cu consolidarea de pe Oituz. Aş vrea să mărim numărul de locuri de parcare, anume să creăm locuri de parcare subterane”, a declarat Minel Prina, primarul Slatinei.
Varianta Oituz este strada din Slatina pe care se desfăşoară cea mai mare parte a traficului greu care trece prin municipiu. Din această cauză, artera de circulaţie se află într-o stare foarte proastă prezentând denivelări şi chiar se află în riscul de a se surpa, fiind situată pe o colină. Potrivit unui studiu de fezabilitate comandat de primărie, lucrările de consolidare ale străzii Oituz ar presupune o cheltuială de 120 de miliarde lei vechi.
Municipalitatea şi-a propus să asfalteze cu fonduri europene ansamblul de străzi dintre Podul Olt şi până la ieşirea din Slatina spre Piteşti. Un alt obiectiv este de crearea de parcări subterane.
„Vrem să asfaltăm, pe fonduri europene, de la Podul Olt până la ieşire din oraş. Aici intră bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu, străzile Ionaşcu, Oituz, Piteşti, cu consolidarea de pe Oituz. Aş vrea să mărim numărul de locuri de parcare, anume să creăm locuri de parcare subterane”, a declarat Minel Prina, primarul Slatinei.
Varianta Oituz este strada din Slatina pe care se desfăşoară cea mai mare parte a traficului greu care trece prin municipiu. Din această cauză, artera de circulaţie se află într-o stare foarte proastă prezentând denivelări şi chiar se află în riscul de a se surpa, fiind situată pe o colină. Potrivit unui studiu de fezabilitate co