Ieri, la sosirea în Israel, preşedintele Hollande a avut parte de o primire triumfală. (Cam ca Obama, în vremurile bune). A descins în fruntea unei delegaţii numeroase: 7 miniştri, 200 de oameni de afaceri, consilieri, jurnalişti şi distinsa Valerie Trierweiler (alintată de inamici Rottweiler).
Aflat, în sondaje, la nivelul cel mai de jos atins de un preşedinte al Franţei în ultima jumătate de secol, Hollande este foarte apreciat, de regimul de la Ierusalim. Faptul că Grupul 5+1 (SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China, Germania) n-a semnat un acord preliminar pe tema arsenalului nuclear al Iranului e manopera sa. François, prietenul lui Bibi, l-a declarat un acord ”pentru fraieri” şi, abia coborât cu picioarele pe Pământul Sfânt, s-a grăbit să pună celor 5 plus Germania patru condiţii oţărâte.
Le luăm pe rând. 1) Instalaţiile nucleare ale Iranului să fie puse sub control internaţional. Sunt sub control internaţional! Republica Islamică Iran este membră a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Spre deosebire de gazda domnului Hollande – care, la Dimona, în deşertul Negev, are unul dintre cele mai mari şi mai moderne arsenale nucleare din lume. 2) Activităţile de îmbogăţire a uraniului să nu depăsească un nivel de puritate de 20%. E o cerinţă mai veche a comunităţii internaţionale, justificată de faptul că, până la puritatea de 20 la sută, uraniul nu poate fi folosit decât în scopuri civile. 3) Iranul să reducă stocurile de uraniu. Această condiţie e nerelevantă câtă vreme – vezi punctul 2 – nu cantitatea, ci calitatea uraniului contează, când e vorba să fie utilizat în scopuri militare. 4) Să fie sistată construcţia celei de-a doua centrale nucleare (situată în Arak, la aproape 300 kilometri de Tehran), a cărei lucrări au început în martie, cu sprijin rusesc.
Hollande şi-a permis totuşi să adauge, înfuriindu-l pe Netanyahu: ”Negocie
