● Cine vrea să înmatriculeze un motor de 3000 cm3 va avea de plătit o acciză de 3.000 euro
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, care coordonează şi Fiscul buzoian, informează că motoarele începând cu 3.000 cmc inclusiv nu mai pot fi înmatriculate fără un document de la ANAF care să ateste plata unei accize de 1 euro/cm3.
Codul Fiscal a fost modificat pentru a treia oară în acest an prin OG nr. 16/2013, introducându-se taxe suplimentare, accize, pentru şase categorii de bunuri, printre care şi „autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv cele importate sau achiziţionate intracomunitar, noi sau rulate, a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3000 cm3”. Valoarea accizei este de 1 euro/cm3.
Certificatul de atestare a plăţii accizelor se utilizează de contribuabilii persoane fizice pentru a efectua prima înmatriculare în România a autoturismelor şi autoturismelor de teren noi sau rulate, achiziţionate intracomunitar, a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3000 cm3. Documentul trebuie prezentat la Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
Pentru obţinerea certificatului, contribuabilul însuşi sau prin împuternicit va depune la organul fiscal la care acesta îşi are domiciliul fiscal o cerere tip, la care va ataşa o copie a documentelor din care să reiasă că suma reprezentând acciză a fost plătită la bugetul de stat. Dacă în evidenţa fiscală a contribuabilului acciza datorată figurează ca fiind achitată, organul fiscal va elibera certificatul în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, în caz contrar va înştiinţa contribuabilul.
Chiar daca la început s-a zvonit că se va plăti acciza doar pentru ce depăşeşte 3000 cm3, forma în care a fost publicat actul normativ impune plata accizei în valoare de 1 euro pentru