Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antibioticele, subiect european

Publicat in Bihor Online, luni 18 noiembrie 2013 ·

Scris de Otilia Șandor - Medicii atrag atenţia asupra consumului de antibiotice.

Dacă şefii din Sănătate au ajuns să atenţioneze serios asupra consumului necontrolat de antibiotice şi de ceva timp s-a stabilit chiar o zi europeană a informării despre antibiotice înseamnă că acest subiect afectează foarte mulţi oameni.

Luni la amiază, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii în teritoriu – doctori de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor – au organizat o masă rotundă pentru dezbatere cu ocazia Zilei Europene a Informării despre Antibiotice.

Au fost prezenţi şefi de laborator, de la Facultatea de Medicină, farmacişti, dar şi sociologi de la DSP Bihor.Plin de infecţii

Pe plan european se înregistrează de câţiva ani încoace o creştere a infecţiilor nosocomiale datorate uzului incorect şi abuzului de antibiotice.

Românii, inclusiv bihorenii, obişnuiesc să se trateze mai aproape pentru orice cu antibiotice, pentru că „e mai sigur”. Un studiu bine realizat de DSP Bihor în 2011 şi în 2013, la Spitalul de Recuperare din Băile Felix, unde se tratează mulţi oameni din foarte multe judeţe ale ţării scoate la iveală o realitate tristă: dintre cele 198 de probe de urină (69 efectuate acum doi ani, restul în acest an) doar 35 de probe au ieşit negative, iar restul pozitive, adică doar 35 de oameni de la care s-au prelevat cele 35 de probe nu au infecţii nosocomiale.

Principalele bacterii găsite sunt Ecoli, Proteus, Klebssiela, Enterobacter, Pyoceanic.

Un alt studiu realizat de DSP cu 15 întrebări specifice, pe un eşantion de 296 de persoane, indică faptul că 64% dintre aceştia ştiu în mod corect că antibioticele acţionează împotriva bacteriilor. 44% dintre repondenţi ştiu greşit că antibioticele acţionează împotriva viruşilor, iar restul repondenţilor cred greşit chiar că antibioticele fac bine la inflamaţii şi alergii.

17% dintre repondenţi spu

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 36 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 13 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 31 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 34 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°