Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu poate fi confundat uşor cu Cătălin Moroşanu

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 18 noiembrie 2013 ·

Băsescu poate fi uşor confundat cu Cătălin Moroşanu, pentru că amândurora le place grozav în ring, unde se loveşte cu pumnii şi cu picioarele. Diferenţe există între cei doi, totuşi. Moroşanu e ceva mai frumos, mai educat şi nici nu este preşedintele ţării. El îşi face meseria de a se cafti, fiind un om fin în afara ringului. Aşa spun toţi cei care-l cunosc. Că e un tip respectuos, plin de bun-simţ.

L-am văzut aproape isterizat pe băsescu. Moaca sa - pocită de la natură, dar şi prin adaos spirtos - se schimonosise ca o minge din care iese progresiv aerul. Îi făcea cum îi venea la gură şi pe ponta, şi pe voiculescu. În furia lui, îi mai ştergea una şi lui năstase. Limbajul său - unul de maidan, pe care probabil îl foloseşte când le îndeamnă la supt pe membrele haremului - nu avea nimic de-a face cu limbajul pretins de la un preşedinte. Ultimul preşedinte african e cu mult deasupra lui. Şi probabil le rezolvă şi mai bine pe curveturile din dotare.

Se vede că ancheta anunţată, privind modul în care grasa de fie-sa a căpătat creditul pentru terenul acela agricol, l-a scos din minţile sale nu tocmai vaste. Chiar dacă ar fi fost calomnie, n-ar fi trebuit să reacţioneze aşa. Ar fi trebuit să emită un comunicat de presă, unde să răspundă cu eleganţă. Dar de unde elegenţă la un mârlan?

Nu înţelege şi pace că orice amănunt privind familia sa este de interes public. Ar fi vrut să nu fie? Prea târziu. Pentru asta, ar fi trebuit să nu se apuce de preşedinţie. Eforturile sale de a părea un om cinstit par simple schimonoseli. Cine îl mai crede? În nici un caz acela care mai cunoaşte una şi alta din spatele cortinei.

Se vede că sub prima chelie a ţării se cloceşte un plan. Diabolic, că altfel chiar dacă s-ar strădui, nu ar ieşi. Modelul lui Putin se pare că l-a inspirat. Se gândeşte – atât cât poate el gândi – tot mai profund la un preşedinte marionetă. @N_P

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 24 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 40 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 31 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 22 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°