Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joi, Ziua Națională Fără Tutun

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 18 noiembrie 2013 ·

Renunță pentru o zi la fumat! Acesta este îndemnul specialiștilor din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, cu ocazia Zilei Naționale fără Tutun, care va fi sărbătorită joi. Marcată în fiecare an în a treia zi de joi a lunii noiembrie, această zi este un bun prilej pentru a trage un semnal de alarmă asupra efectelor nocive pe care le are fumatul atât asupra celor care fumează, cât şi asupra celor din jurul lor. La nivel mondial, fumatul produce circa 6 milioane de victime anual, dintre care peste 5 milioane sunt fumători sau foști fumători, iar mai mult de 600.000 sunt nefumători expuşi fumatului pasiv. În Europa, bolile legate de fumat fac anual 650.000 de victime, din care 80.000 de decese sunt ca urmare a fumatului pasiv.

Specialiștii din cadrul DSP le recomandă celor vor să se lase de fumat să apeleze și la ajutorul medicilor specialiști, mai ales că s-a demonstrat că prin această metodă cresc procentele celor care reușesc. „Simplul sfat de a renunţa la fumat nu este suficient pentru ca fumătorul să treacă la fapte. Fumatul induce dependenţă fizică şi psihică, iar a renunţa la fumat poate fi mai uşor sau mai dificil, în funcţie de motivaţia celui care încearcă să facă acest pas. Asistarea fumătorilor într-un cadru medical, atunci când aceştia decid să se lase de fumat, este una dintre intervenţiile care şi-au demonstrat eficacitatea în alte ţări, crescând procentul celor care reuşesc să renunţe la acest obicei. Fumul de ţigară este extrem de nociv prin compoziţia sa, fumatul este una din cauzele cunoscute sau probabile a deceselor provocate de cancerul cavităţii bucale, laringelui, plămânilor, esofagului, stomacului, pancreasului, precum şi a cancerului de sân şi de col uterin. Fumatul este un factor de risc important pentru bolile cardiovasculare şi ale aparatului respirator. În acelaşi timp, fumatul este o cauză probabilă a avortului spont

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 36 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum 2 ore
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 3 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°