Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roşca-Stănescu a luat credit 3.000.000 de euro, nu l-a achitat şi a intrat în faliment

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 noiembrie 2013 ·

Senatorul a luat un credit de trei milioane de euro, în condiţii avantajoase: pe 36 de luni - cu 35 de luni perioadă de graţie - dar nici aşa nu l-a putut achita. Banca încearcă să recupereze ce se mai poate din garanţii. Sursa: NICU DÎRDÎIAC

Problemele senatorului de Dâmboviţa, Sorin Roşca-Stănescu (64 de ani), se înmulţesc. În ultima lună, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a făcut plângere penală împotriva parlamentarului pe care l-a acuzat de fals în declaraţii şi incompatibilitate, iar liderii PNL l-au exclus din partid pentru declaraţii nefondate.

Judecătoria Sectorului 1 a decis, pe 17 octombrie, executarea silită a lui Roşca- Stănescu, la solicitarea BRD Group Societe Generale. Banca are de recuperat creditul principal de trei milioane de euro şi dobânzi aferente de 112.039,21 de euro. Potrivit dosarului de executare silită, Roşca-Stănescu nu a plătit nicio rată din creditul de trei milioane de euro luat de la BRD - Agenţia Primăverii. Motivul: contractul de împrumut a fost încheiat în condiţii avantajoase pentru Roşca-Stănescu.

CITIŢI ŞI: Ioana Băsescu, pretextul ca USL să preia controlul la CEC Bank

Povestea creditului

Totul a început în august 2008, atunci când senatorul şi soţia sa, Steluţa, au contractat creditul de trei milioane de euro pe o perioadă de trei ani. "Creditul se acordă pe o perioadă de 36 de luni, începând cu data de 13 august 2008 şi până la data de 13 august 2011, care include o perioadă de graţie la rate de 35 de luni", se specifică în contractul de împrumut. Dobânda era stabilită pe baza indicelui monetar Euribor 3 luni+2.5% puncte de bază, marjă fixă.

Ipoteca: două terenuri

Garanţiile puse de Roşca -Stănescu au fost două terenuri de vegetaţie forestieră în zona Snagov (Ilfov), aproximativ 10.000 de metri pătraţi. La sfârşitul perioadei de 36 de luni, contractul a fost prelungit, prin actul ad

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 22 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Violenţe între un bărbat şi o femeie, în municipiul Iaşi/ Bărbatul are mai multe plăgi tăiate/ Femeia, găsită într-o maşină din care refuza să coboare, dar a fost convinsă de negociatori / Dosar penal pentru tentativă de omor

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje medicale intervin, luni seară, pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care se află într-o maşină, în municipiul Iaşi, şi care este înjunghiată în piept, a anunţat ISU Iaşi. Ulterior, Poliţia a precizat că a avut loc un conflic

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°