Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Viaţa ca un joc uşor”, piesa de teatru jucată în cadrul Campaniei Help25

Publicat in Press Alert, luni 18 noiembrie 2013 ·

Echipa de voluntari din cadrul Asociaţiei Oncohelp continuă seria acţiunilor organizate cu scopul de a sensibiliza şi informa oamenii cu privire la cancerul la sân. În această săptămână, timişorenii sunt invitaţi la un spectacol ce are loc la Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely”. “Viaţa ca un joc uşor” reprezintă o poveste de dragoste de viaţă emoţionantă. “El şi Ea – soţ şi soţie. Prinşi în iureşul cotidian, cu suişuri şi coborâşuri, amintiri răscolitoare, aniversări, preocupări diferite… uniţi de sentiment… El – profesionist, perfecţionist…. Ea, scriitoare – fire de artist, sensibilă şi creativă… Până aici nimic extraordinar… Şi totuşi… Vestea pică precum un trăznet. Cancer la sân. El şi Ea. De această dată tot soţ şi soţie. Convalescenţa ei, trup amputat şi un secret. El, Tom, şi Ea, Katia”, transmit organizatorii. Evenimentul are loc miercuri, de la ora 19.00, iar intrarea este liberă.

În regiunea de vest a fost iniţiată o campanie de amploare de către voluntarii Asociaţiei OncoHelp. Până la sfârşitul lunii noiembrie, organizatorii Campaniei Help25 speră să strângă peste 200.000 de euro pentru achiziţionarea unui tomograf, iar apoi urmează implementarea programului de screening al cancerului la sân. În cadrul acestui program, 5.000 de femei sărace vor beneficia de mamografii gratuite. Donaţii se pot face în conturile RO20BTRLEURCRT0060797803, RON RO70BTRLRONCRT0060797803, USD RO51BTRLUSDCRT0060797802. Mai multe informaţii puteţi afla de pe site-ul www.help25.org.

Echipa de voluntari din cadrul Asociaţiei Oncohelp continuă seria acţiunilor organizate cu scopul de a sensibiliza şi informa oamenii cu privire la cancerul la sân. În această săptămână, timişorenii sunt invitaţi la un spectacol ce are loc la Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely”. “Viaţa ca un joc uşor” reprezintă o poveste de dragoste de viaţă emoţionantă. “El şi Ea – soţ

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 31 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 45 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum o ora
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°