În toată ţara, tinerii, mai ales cei care sunt notari, stau la coadă la bănci, cum stăteau părinţii lor la coadă la ciolane, apoi bântuie câmpiile, cum făceau odinioară elevii duşi în practică agricolă, pentru a cumpăra mari suprafeţe de teren fertil pe care să le facă apoi cadou taţilor. Sau nu?
Toţi cei care laudă sau critică felul în care preşedintele Traian Băsescu a devenit fermier omit câteva întrebări esenţiale:
- Cum se ajunge notar în România? - anume ce şpagă se plăteşte, şi cui, pentru accesul în această castă profesională cu potential lucrativ? Fără niciun apropo.
- Cum ajung notarii să-şi pună ştampila pe cele mai grase acte? - distribuirea acestora nu e aleatorie, ca dosarele la parchete. Fără niciun apropo.
- De ce nu împrumută toţi tinerii 1,5 milioane de euro de la orice bancă pentru a cumpăra câte 250 ha de teren agricol? - poate nu vor, poate nu le place la ţară.
- Cum se ajunge la o parcelă de 250 ha? Şi ce mai deţin băştinaşii din zonă? - s-au retrocedat până şi sate.
Aceste întrebări nu sunt un atac la persoana privată a fiicei preşedintelui - la un moment dat (al măritişului cu boemul Bodo) era chiar simpatică. Ulterior n-a mai rezistat sistemului - iar acum pare protagonista altui scenariu gen Supleantul lui Petru Dumitriu.
Sistemul e aşa: majoritatea marilor averi post-comuniste - exclusiv familia Talpeş şi câteva asemenea - s-au făcut graţie legăturilor profund şi evident frauduloase cu mediul politic, local, regional, naţional.
Legislativul şi Justiţia sunt parte din acest sistem. Una dintre victoriile perdante ale momentului '89 este că averile sunt acum considerate în principiu licite. Este chiar imoral, într-o democraţie liberală şi o economie de piaţă funcţională, să te întrebi de unde dracu' au atâtea parale mătuşile sau soacrele vedetelor din nucleul sferei politicii?
La acest capi
