Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditele neperformante ale băncilor spaniole au atins un nou record în luna septembrie

Publicat in Mediafax, luni 18 noiembrie 2013 ·

Creditele neperformante acordate de băncile spaniole au atins un nou nivel record în septembrie, de 12,68% din totalul împrumuturilor, respectiv 187,83 miliarde de euro, în creştere de la 12,12% în luna precedentă, potrivit datelor publicate luni de Banca Spaniei.

În luna august, creditele neperformante aflate în portofoliile băncilor erau în valoare de 180,94 miliarde de euro, transmite MarketWatch.

Creşterea împrumuturilor neperformante a fost limitată totuşi de scăderea creditelor totale aflate în portofoliile băncilor de la 1.490 miliarde de euro în luna august la 1.480 de miliarde de euro în septembrie, ca urmare a reducerii operaţiunilor de creditare efectuate de instituţiile financiare.

Economia spaniolă va înregistra creştere în actualul trimestru şi pe parcursul anului viitor, dar creditele neperformante vor fi un factor negativ pentru o perioadă, arată analiştii.

Potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat luni, citat de AFP, Spania a făcut progrese în stabilizarea sectorului financiar, proces care este însoţit de revenirea încrederii investitorilor.

Raportul a fost realizat în cadrul supravegherii stricte de către troica creditorilor ţării, respectiv FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană (BCE), a respectării condiţiilor ataşate ajutorului de urgenţă în valoare de 41,3 miliarde de euro acordat pentru susţinerea băncilor în iulie 2012.

Analiza a fost publicată la câteva zile după ce Eurogroup a anunţat că Spania va ieşi în luna ianuarie din programul de ajutor.

Firma de consultanţă Roland Berger estimează că băncile spaniole trebuie să facă noi economii şi să închidă 20% din agenţii până în 2015, chiar dacă au luat deja măsuri drastice de restructurare.

Potrivit Comisiei Europene, mediul economic continuă să aibă un effect negativ asupra sectorului bancar, constituind principalul factor

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 23 minute
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Destiny Park deschide o nouă locație în Iași, în incinta Mall Moldova (P)

Mediafax acum 26 minute
Destiny Park, cel mai mare parc de învățare prin joacă din România, anunță deschiderea unei noi locații în Iași, în incinta Mall Moldova. După succesul răsunător al centrului din București, noul spațiu promite să aducă aceeași experiență educațional

Adrian Vasile este noul antrenor al campioanei de handbal feminin CSM București

Mediafax acum 26 minute
Cristina Vărzaru, team-managerul echipei, a explicat alegerea: „Am căutat un antrenor care să înțeleagă ADN-ul clubului, care are experiență și cursul de Master Coach obligatoriu în vederea participării în meciurile din Champions League, un antrenor

Militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de valori falsificate

News.ro acum 41 minute
Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valori falsificate în formă continuată. Ult

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum o ora
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

34°
lun.

21°/34°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°