Lucrările de construcţie și reamenajare a vechiului sediu al Școlii nr. 2 trebuiau finalizate, cu amânări repetate, pe 10 noiembrie n executantul dă vina pe condiţiile meteo.
10 noiembrie a fost termenul stabilit de conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Neamţ pentru finalizarea lucrărilor la noul sediu al Clubului Copiilor şi Elevilor din Roman, situat în strada Sucedava, a fost depăşit. Profesorul Viorel Stan, inspector şcolar general al ISJ Neamţ, a vizitat şantierul, în luna octombrie, şi a stabilit că lucrările vor fi finalizate până pe 10 noiembrie. “Am discutat cu reprezentanţii firmei care efectuează lucrări pe şantier şi am înţeles că întârzierile de la data prevăzută iniţial au explicaţii care se susţin în practică şi nu sunt cauzate doar de ei”, spunea, la vizita din octombrie, inspectorul şcolar general. Firma, onorabilă și profitabilă, o vreme, cu cifră de afaceri ce bătea anii din urmă la trei milioane de lei, se bucură, în plină criză economică, de clemența unor autorități.
O vizită la faţa locului ne arată că lucrările sunt departe de a fi finalizate, iar şansele ca preşcolarii şi elevii să desfăşoare în acest an activităţi în sediul nou sunt reduse.
Reprezentanţii SC Pro Construct Profesional Roman afirmă că finalizarea lucrărilor depinde, în mare măsură, de evoluţia vremii. “Dacă va da îngheţul, suntem nevoiţi să întrerupem lucrările. În acest moment, lucrăm la finisajele interioare şi la peretele cortină. Instalaţiile termice şi electrice sunt montate. Urmează, apoi, racordurile la gaz metan, apa potabilă şi energie electrică”, a precizat coordonatorul lucrărilor, inginerul Emanuel Dorcu.
SC Pro Construct Profesional va avea de amenajat curtea interioară, precum şi gardul împrejmuitor al noului sediu al Clubului Copiilor şi Elevilor. Dacă vremea va fi potrivnică, spune constructorul, lucrările vor fi reluate în pr