Din când în când, Federaţia Rusă îşi îndreaptă privirea către România. Dar, în acelaşi timp, şi către Republica Moldova, al doilea stat românesc, parţial ocupat de o armată care, la solicitările repetate ale comunităţii internaţionale de a se întoarce la Moscova, răspunde categoric: ”Niet!”. ”Bine, dar aţi recunoscut că locul vostru nu e aici, că vă veţi retrage...”. Răspunsul implacabil se repetă: ”Niet!”. Recurgem la o abordare atipică. Cu ceva timp în urmă, de la Kremlin primeam următoarea propunere: dacă tot vrem să ne unim cu Republica Moldova, s-o facem, dar în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice. Ironic, se dădea clar de înţeles că una fără alta nu se poate. Se înţelegea de la sine că preţul unirii celor două state ar fi fost pierderea de către România a statutului de membru al Uniunii Europene. Ştiind că aşa ceva este de neconceput de către România, Federaţia Rusă a dat, de fapt, un răspuns indirect la proiectul unirii cu Republica Moldova, acelaşi: ”Niet!”. După propunerea cinică privind unirea economică cu asiaticii, a urmat o perioadă de studiu: ce face România, cum reacţionează ea, cum se mişcă atunci când nu părăseşte ideea unionistă, tot mai prezentă pe cele două maluri ale Prutului? În relaţiile internaţionale, acest tip de studiu este la ordinea zilei. Numai că, de regulă, cei mari îi studiază pe cei mici, invers se întâmplă mai greu şi cu mai puţine rezultate. Activitatea de observare s-a intensificat în ultima perioadă, când bate la uşă Summit-ul de la Vilnius, unde RM ar putea face un pas important către UE. Îngrijorarea Federaţiei Ruse privind lunecarea către UE a unor state importante, începând cu Ucraina, a atins punctul culminant. În demersurile sale de politică externă se simte o oarecare derută, o lipsă de idei inspirate, salvatoare. În acest context, subiectul România şi RM ocupă un capitol aparte. Dimitri Rogozin şi ”robinetul gazului” Î