Specialiștii de la Muzeul Județean de Istorie ar face bine să ne spună adevărul: din punct de vedere moral, Argeșul este în Evul Mediu.
Sau, dacă vreți, mai rău: suntem și în Evul Mediu și în contemporaneitate.
Avem internet, dar avem și baron.
Avem televizoare, dar avem și dregătorii obținute cu peșcheș și temenele.
Avem automobile, dar avem și o distanță uriașă între bogați și săraci.
Avem telefoane mobile, dar avem și stăpâni și slugi.
Tocmai această viețuire în două epoci diferite ne înnebunește. Iar de această stare schizoidă nu scapă nici baronul.
Specialiștii de la Spitalul Județean ar putea să ne spună adevărul: nu mai suntem zdraveni.
Întrebat de presă ce crede despre condamnarea sa la închisoare, baronul argeșean a răspuns că este ca în situația în care un om merge liniștit pe trotuar și vine o mașină condusă de un bețiv și îl calcă.
Nu este acesta un delir ?
Adică el, baronul, mergea pe mijlocul șoselei dar credea că merge pe margine. Iar judecătorii erau beți.
Beți au fost și jurnaliștii care au notat cuminți astfel de texte fără sens.
Specialiștii de la SRI ar trebui să spună adevărul: suntem pe pragul disperării.
Istoricii, psihiatrii și serviciile ar trebui să colaboreze pentru elaborarea unui studiu cinstit pe care să-l pună pe masa dlui Constantin Nicolescu.
Iar dacă nici așa nu pleacă, atunci ar putea să intervină pompierii.
Au mai salvat ei pisici urcate în copac ce nu voiau cu niciun chip să se dea jos.

Avem automo