Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un credit dat fiicei preşedintelui a dus la anchetarea unei bănci cu active de peste 26 mld. lei

Publicat in Ziarul Financiar, marți 19 noiembrie 2013 ·

Activitatea CEC Bank, banca de stat aflată pe locul 4 în topul celor mai mari bănci locale, va fi verificată într-o anchetă parlamentară de către Comisia pentru buget-finanţe din Senat, potrivit unei hotărâri aprobate ieri de plenul Senatului. Acordarea creditului de 1 milion de euro în mai puţin de două săptămâni, la o dobândă mai mică şi o valoare a creditării peste plafonul standard stabilit de bancă pentru Ioana Băsescu, fiica preşedintelui, a stat la baza acestei decizii. În urma acestui scandal, preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, a fost demis.

Propunerea transmisă plenului de Biroul Permanent a întrunit 102 voturi pentru, 13 voturi împotrivă şi cinci abţineri. Hotărârea privind încuviinţarea desfăşurării unei anchete parla­mentare de către această comisie permanentă prevede că scopul şi obiectivele anchetei sunt „clari­ficarea aspectelor privind confor­mitatea activi­tă­ţii CEC Bank SA cu regulile din Statutul şi regulamentele proprii, precum şi în raport cu reglemen­tările de supraveghere şi prudenţia­litate“.

Potrivit hotărârii, concluziile comisiei vor fi cuprinse într-un ra­port ce va fi prezentat Biroului Per­manent până la data de 18 de­cembrie.

Liderul senatorilor PDL, Cris­tian Rădulescu, a declarat, la înce­putul dezbaterilor, că „paternitatea absolută“ a acestei anchete apar­ţine USL şi că niciunul dintre reprezen­tanţii opoziţiei din Co­misia buget, finanţe din Senat nu a fost con­vocat la şedinţa de luni-dimi­neaţă, unde s-a decis anche­tarea activi­tăţii CEC.

La rândul său, senatorul UDMR Verestoy Attila a afirmat că procedurile parlamentare trebuie să fie respectate, pentru a nu exista un dictat al majorităţii, şi că regulile nu pot fi schimbate în timpul jocului. Senatorul PDL Dumitru Oprea a invocat, la rândul său, faptul că şedinţa Comisiei de buget-finanţe nu a fost anunţată pe site-ul Senatului.

În replică

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Hermannstadt – Metaloglobus Bucureşti 2-2 / Sibienii au condus la pauză cu 2-0

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa bucureşteană Metaloglobus a învheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia FC Hermannstadt, în primul meci al etapei secunde din Superliga, transmite News.ro. Urmărește cele

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°