Cel puțin 24 de persoane au murit, iar alte 28 au fost rănite, în această dimineață, dupa ce un tren a lovit un microbuz și alte vehicule în sudul capitalei Egiptului, Cairo, relatează BBC News.
Trenul de marfă s-a ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată cu un camion și un microbuz care transporta mai multe persoane din aceeași familie, care veneau de la o nuntă.
Potrivit autorităților, cele mai multe victime se aflau în microbuz.
Potrivit relatărilor de la fața locului, barierele erau jos și semnalele luminoase în funcțiune, însă șoferii nu au oprit și au încercat să treacă.
Mai multe ambulanțe au fost trimise la fața locului. Este posibil ca bilanțul morților să crească.
Condițiile rutiere din Egipt sunt precare, iar accidentele grave sunt frecvente.
În luna ianuarie, un tren care transporta militari a deraiat, omorând 19 oameni și rănind alți 100. În urmă cu un an, un tren a lovit un microbuz de școală, făcând 50 de victime.