Tatu şi Cristea au salarii mai mari decât cel care i-a fost propus, în iarna trecută, lui Alexandru Maxim pentru a veni în Ghencea
Prezenţa celor doi în lot a închis porţile mai multor fotbalişti doriţi de tribună, printre care Mihai Costea, Mihai Răduţ sau vedeta Under 19, Răzvan Grădinaru
În contextul lipsei de soluţii ofensive pentru Steaua, echipă care a înscris numai două goluri în acest sezon din grupele Ligii Campionilor, fanii au deschis un nou front de discuţii legate de eşecul strategiei de transferuri. Principalii vizaţi, atât în mediul on-line, cât şi în tribune, sunt Leandro Tatu şi Adrian Cristea, fotbalişti faţă de care antipatia generală din rândul suporterilor este legată şi de modul în care au ajuns la Steaua. Fanii le reproşează celor care conduc echipa că ambii fotbalişti nu sunt altceva decât „pilele“ lui Mihai Stoica şi lui Laurenţiu Reghecampf, reclamând insistenţa nejustificată cu care au fost ceruţi la echipă.
Abordări diferite la Tatu şi la Maxim
Descoperire a managerului Stoica, brazilianul Tatu a fost readus în Ghencea în iarna trecută, după o perioadă de mai bine de 6 luni în care nu a mai jucat fotbal. Artizanul mutării a fost acelaşi manager, om care a insistat la Gigi Becali pentru transferul atacantului. Tot Stoica l-a convins pe finanţator să îi ofere lui Tatu un salariu lunar de 10.000 de euro şi un contract pe doi ani. Interesant este că suma este mai mare decât cea din cazul ofertei din aceeaşi perioadă pentru Alexandru Maxim. Atunci la Pandurii, mijlocaşul primise 8000 de euro pe lună pentru a-şi pune semnătura pe contractul cu Steaua, însă a refuzat oferta şi din cauza modului în care Stoica i-a prezentat-o: pe WhatsApp, un serviciu de mesagerie pentru smartphone-uri. În cazul lui Tatu, Stoica s-a chinuit să îl convingă să aleagă din nou Steaua vorbind des cu impresarul brazilianului, dar şi v