Cetăţeanul moldovean Vitalie Proca, acuzat că în noiembrie 2012 a împuşcat un tânăr pe o stradă din cartierul Vitan din Bucureşti, pe care l-a confundat cu interlopul Puiu Mironescu, a fost extrădat din Moscova, fiind adus luni în România, anunţă Poliţia Română.
"La 18 noiembrie o escortă a Poliţiei Române l-a preluat de la Moscova pe cetăţeanul moldovean P. Vitalie, de 33 de ani, urmărit internaţional pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Aceasta este prima extrădare care se realizează din Federaţia Rusă către România", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Autorităţile române anunţă că Vitalie Proca a fost dus într-un Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei, urmând să fie declanşată procedura de confirmare, de către magistraţii Tribunalului Bucureşti, a mandatului de arestare preventivă emis pe numele cetăţeanului moldovean.
Vitalie Proca este acuzat că în noiembrie 2012 a împuşcat un tânăr pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, pe care l-a confundat cu interlopul Puiu Mironescu.
"Extrădarea urmăritului este rezultatul eforturilor comune ale Poliţiei Române prin Biroul Naţional Interpol Bucureşti, Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, autorităţilor judiciare ruse şi ale Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti. De asemenea, am beneficiat de un sprijin important din partea Secretariatului General al O.I.P.C. - Interpol", se mai arată în comunicatul citat.
Poliţia Română a precizat că Tribunalul Bucureşti a emis, în acest an pe 18 ianuarie, pe numele lui Vitalie Proca mandat de arestare preventivă, mandat european de arestare şi mandat de urmărire internaţională, în dosarul în care este suspectate de tentativă de omor şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În 7 februarie, Interpol Moscova a anunţat