Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, a declarat, luni, la Londra, înaintea meciului amical cu reprezentativa Angliei, că nu are preferinţe în privinţa adversarilor pe care îi va întâlni în faza grupelor Cupei Mondiale din 2014.
"Nu am preferinţe în privinţa adversarilor. Important este ca noi să jucăm la nivel maxim. În general nu înţeleg algoritmul clasamentului FIFA. Nu înţeleg de exemplu cum Elveţia este pe locul şapte, înaintea Italiei", a spus Low.
Germania va fi cap de serie la tragerea la sorţi a grupelor turneului final din Brazilia, alături de ţara gazdă, Spania, Argentina, Columbia, Belgia, Elveţia şi Uruguay, dacă sud-americanii vor trece de barajul cu reprezentativa Iordaniei.
Tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Cupei Mondiale din 2014 va avea loc la 6 decembrie, de la ora 18.00, la Costa do Sauipe. Cele 32 de formaţii calificate vor fi împărţite în patru urne valorice în funcţie de locul ocupat în clasamentul FIFA publicat în data de 17 octombrie.
Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, a declarat, luni, la Londra, înaintea meciului amical cu reprezentativa Angliei, că nu are preferinţe în privinţa adversarilor pe care îi va întâlni în faza grupelor Cupei Mondiale din 2014.
"Nu am preferinţe în privinţa adversarilor. Important este ca noi să jucăm la nivel maxim. În general nu înţeleg algoritmul clasamentului FIFA. Nu înţeleg de exemplu cum Elveţia este pe locul şapte, înaintea Italiei", a spus Low.
Germania va fi cap de serie la tragerea la sorţi a grupelor turneului final din Brazilia, alături de ţara gazdă, Spania, Argentina, Columbia, Belgia, Elveţia şi Uruguay, dacă sud-americanii vor trece de barajul cu reprezentativa Iordaniei.
Tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Cupei Mondiale din 2014 va avea loc la 6 decembrie, de la ora 18.00, la Costa do Sauipe. Cele 32 de formaţii calific