Disperată să crească nivelul colectării de taxe şi impozite la bugetul de stat, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va încerca să ia şi ultima piele de pe contribuabilii persoane fizice. Potrivit unui proiect de lege iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), aflat în dezbatere publică, Fiscul ar putea ajunge să bată la uşa contribuabililor care au datorii la stat.
Potrivit proiectului, inspectorii fiscali ar trebui să le facă o vizită la domiciliu celor care nu au răspuns somaţiilor de plată trimise de ANAF. „Indiferent de locul unde se desfăşoară verificarea fiscală, aveţi obligaţia de a permite funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal să efectueze o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune, intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal. Aveţi dreptul de a refuza intrarea în domiciliu sau în reşedinţă, caz în care intrarea în domiciliul sau în reşedinţa dumneavoastră se face cu autorizarea instanţei judecatoreşti competente”, se arată în Carta drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale.
Inspectorii sunt obligaţi să îi înştiinţeze pe contribuabili, în scris, că urmeaza să vină în vizită, notează ziare.com.
Cei „călcaţi” la domiciliu de Fisc au, totuşi, câteva drepturi de care pot uza. Astfel, potrivit proiectului, persoanele care nu şi-au plătit taxele la timp au următoarele drepturi: de a amâna verificarea situaţiei fiscale personale, de a beneficia de asistenţă de specialitate, de a numi persoane pentru a furniza informaţii, de a refuza furnizarea de informaţii, de a fi verificat o singură dată pe fiecare perioadă impozabilă, de a legitima agenţii şi de a cunoaşte rezultatele verificării fiscale. În ceea ce priveşte obligaţiile, contribuabilii tre