Aproape întreaga activitate a pictorului flamand Frans Snyders (1579-1657), cumulând circa 260 de tablouri, se desfăşoară în registrul naturii statice, la a cărei instituire ca gen autonom a şi contribuit substanţial. Restrânse la doar câteva subiecte – pieţe de peşte, tarabe de măcelărie sau mese încărcate cu vânat – lucrările sale, deseori colosale şi cu o cromatică vie, înfăţişează o debordantă recuzită vegetal-animalieră, cu mici episoade narative inserate discret. Astfel, deşi considerat minor în raport cu pictura religioasă sau mitologică, genul practicat decenii la rând la Anvers îl plasează pe Frans Snyders la acelaşi nivel valoric cu Peter Paul Rubens sau Anthony Van Dyck.

În majoritatea cazurilor, tablourile sale erau destinate unor comanditari cu veleităţi umaniste, amatori de literatură antică, devize, embleme şi imagini care să idealizeze traiul rustic. Nu mai puţin, generarea unui corpus de naturi statice atât de consistent ca acela din prima jumătate a veacului al XVII-lea, îndeosebi într-un centru economic şi cultural precum Anvers, poate fi văzută ca efect al abundenţei şi acumulării materiale fără precedent[1].

Deşi plauzibilă, interpretarea acestei producţii picturale ca simplă reprezentare a bunăstării limitează însă excesiv libertatea creativă a autorului, obliterând structura combinatorie a operei şi abilitatea de a introduce în câmpul imaginii semnificaţii voalate. Mai puţin evidentă în opera de maturitate, această „artă combinatorie” este esenţială în tablourile de tinereţe, între care se numără şi cel aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al Romaniei.

Titlul picturii face referire la un detaliu din fundal

Tabloul de la Bucureşti (ulei pe pânză, 123 x 114 cm) înfăţişează, după toate aparenţele, o scenă de bucătărie. Cel mai probabil, el a fost realizat în anii 1608-1610, epoca unui sejur f