Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Concurenţii „Top Chef“ au gătit pentru membrii Orchestrei din Berlin, la Festivalul George Enescu

Publicat in Adevarul, luni 18 noiembrie 2013 ·

În ediţia din această seară a emisiunii „Top Chef“, concurenţii au avut de îndeplinit o sarcină cel puţin nobilă. Acesta au gătit pentru membrii Orchestrei din Berlin, care au fost prezenţi în Români pe perioada Festivalului George Enescu. Astfel, aceştia s-au asigurat că germanii au mâncat bine şi s-au bucurat de momentele petrecute la Casa Vernescu, imagini ce vor putea să fie urmărite luni, de la 20:30, la Antena 1.

Toată echipa „Top Chef“ şi-a unit forţele pentru ca artiştii veniţi din Germania să fie cât mai bine primiţi. Una dintre concurente, Alina, a fost cea care s-a ocupat de primirea invitaţilor şi a avut grijă ca atmosfera să fie una plăcută, iar chef Nicolai Tand şi-a pus în aplicare abilităţile de ospătar, servindu-i pe artişti alături de concurenţi.

Chiar dacă pregătirea meniului a fost una dintre dificultăţile la care au fost supuşi concurenţii de către membrii juriului, bucătarii s-au descurcat de minune şi invitaţii au avut numai cuvinte de laudă la adresa lor.

Nicolai Tand FOTO Antena 1

Doborârea recordului naţional la fasole cu afumătură

Totodată, telespectatorii pot să vadă cum Chelaru Mihai, concurent „Top Chef“ în sezonul doi, vrea să doboare recordul naţional al celor mai numeroase porţii de fasole cu afumătură făcute vreodată în România, el fiind ajutat de colegii săi rămaşi în concurs şi de concurenţi din primul sezon al emisiunii.

FOTO Antena 1

Pasiunea pentru gătit nu s-a oprit pentru Mihai nici după eliminarea din concurs, dovadă fiind surpriza pe care vrea să le-o pregătească românilor de 1 decembrie: „Toată viaţa oamenii ne-au dăruit nouă, venind la restaurantele noastre, acum, noi vrem să le facem românilor o surpriză, gătindu-le fasole cu afumătură. Istoria se repetă, pentru că anul trecut am gătit 1500 de porţii, iar anul acesta vrem să batem recordul naţional şi să gătim peste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum o ora
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 50 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°