Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FERMA PREŞEDINTELUI. Când va cădea primul cap?

Publicat in Jurnalul, luni 18 noiembrie 2013 ·

Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank, pus pe făraş; Papici Lucian, Rădulescu Adrian şi Băsescu Traian, încă pe scaune!

Cele 300 de hectare cumpărate de familia Băsescu la Nana au dat prima recoltă de mătrăgună. În “Ferma preşedintelui” musteşte un ghem de acte de trafic de influenţă în care sunt implicaţi înalţi funcţionari ai statului, dar şi bancheri, notari, evaluatori. Suspiciunile privind legalitatea acordării creditului au determinat un cutremur la vârful CEC Bank, cea mai mare bancă românească al cărei acţionar este statul, prin Ministerul Finanţelor. Radu Gheţea are zilele numărate în fruntea CEC Bank, procedura administrativă de înlocuire fiind o formalitate. Premierul Victor Ponta a anunţat că Radu Gheţea nu va mai fi preşedinte al CEC, urmând ca ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, să-l “execute” pe bancherul susţinut de Traian Băsescu. Telefonul dat de la Cotroceni, în 17 octombrie, ministrului Finanţelor, pentru a-l apăra pe Gheţea, a venit la o lună după ce banca îi acordase Ioanei Băsescu un credit în condiţii avantajoase.

Senatul a cerut o comisie de verificare a activităţii CEC Bank, ceea ce deschide calea spre alte informaţii legate de “Ferma preşedintelui”. În scandal sunt antrenate şi alte persoane legate de achiziţia cu bucluc. Lucian Papici, procurorul DNA, a solicitat date despre situaţiile

juridice ale terenurilor de la fermele de cercetare de la Fundulea, transferate spre alte comune, inclusiv la Nana. Telefonul primit de la Băsescu în plin scandal politico-mediatic l-a adus pe Papici în prim-planul ghemului de interese al fermei prezidenţiale. Semnificativ, procurorul DNA evită o procedură de verificare a Inspecţiei judiciare pentru apărarea onoarei. Nici CSM nu s-a autosesizat, deşi este foarte sensibil şi rapid în reacţii la declaraţiile politicienilor şi acuzele presei.

Tactica “batista pe ţambal” o adoptă şi Pala

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°