Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Vacanţă în Neamţ”, la Târgul de Turism al României

Publicat in Ceahlaul, marți 19 noiembrie 2013 ·

În perioada 14-17 noiembrie 2013, Consiliul Judeţean Neamţ a participat la cea de a XXX-a ediţie a Târgului de Turism al României, organizat în pavilionul expoziţional Romexpo, Bucureşti. Sub genericul „Vacanţă în Neamţ”, standul judeţulul a atras vizitatorii prin originalitate, prin mesajul transmis cu ajutorul fotografiilor şi filmelor care au rulat în permanenţă pe parcursul târgului şi, nu în ultimul rând, cu expoziţia de icoane pe lemn, sticlă şi frescă organizată în cadrul standului. O atracţie deosebită a fost şi demonstraţia pe viu de realizare a fragmentelor de frescă, aşa cum se pictează pe pereţii bisericilor, susţinută de pictorul nemţean Ciprian Istrate.

La această ediţie a târgului, în standul propriu CJ Neamţ vizitatorii au putut consulta oferta turistică ”Vacanţă în Neamţ”, concretizată într-o broşură ce conţine informaţii complete pentru patru trasee turistice în zona cu potenţialul turistic cel mai ridicat al judeţului, unde se poate petrece o frumoasă vacanţă de 4-5 zile. Turiştii au avut la dispoziție harta traseului cu obiectivele turistice incluse, lungimea acestuia, informaţii privind modalităţi de ajungere în punctele de plecare/sosire ale traseului şi la obiectivele de pe traseu, informaţii despre obiectivele turistice incluse, cu datele de contact, activităţi pentru timpul liber, evenimente la care poate participa, precum şi locaţiile de pe traseu unde poate înnopta.

Piatra Neamţ – Bălţăteşti – Târgu Neamţ Traseul Piatra Neamţ – Bălţăteşti – Târgu Neamţ, unul dintre traseele turistice prezentate în cadrul Târgului de turism al României, la ediția desfășurată săptămâna trecută oferă celor interesaţi câteva obiective de bază: Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni Piatra Neamţ, Muzeul de Ştiinţele Naturii Piatra Neamţ, Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ, Casa Memorială “Calistrat Hogaş”, Mănăstirea Almaş, Mănăstirea Horaiţa, L

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 28 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 32 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 3 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, urcă la niveluri record al ultimilor doi ani

HotNews acum 2 ore
Ratele ROBOR la 3 luni și la 6 luni au crescut miercuri la 6.47 (de la 6.08 cât fuseseră marți) și respectiv 6.53 ( de la 6.16, nivelul de marți), niveluri atinse în iulie 2023, potrivit datelor transmise de Banca Centrală. ROBOR-ul intră în compone

ROBOR la 3 luni a crescut miercuri la 6,47% de la 6,08%

Mediafax acum 2 ore
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a urcat marţi la 6,08%, de la 5,90% cu o zi înainte,

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°