Faptul că dintre cele 28 state ale UE, România are cea mai mică povară fiscală – 32,9% pondere a veniturilor bugetare în PIB, faţă de 46%, cât este media europeană – rămâne departe de a constitui un avantaj.
Aceasta, pentru că, între altele, implicit, avem şi cele mai mici venituri publice din UE. Acum, când construcţia bugetară pentru 2014 este deja proiectată, observăm, de exemplu, că din cele 230 mld. RON, cât este bugetul consolidat, 47,7 mld. RON iau calea constituirii fondurilor necesare plăţilor salariale (sector public) şi nu mai puţin de 52 mld. RON se pun deoparte pentru asigurarea plăţii pensiilor. Oprindu-ne pe scurt doar asupra acestei din urmă destinaţii, amintim că pensia medie lunară ar urma să atingă – prin indexare cu 3,76% - pragul de 200,9 Euro/lună. Subiecţii beneficiari sunt în număr de 5,3 milioane pers., discuţia privind doar pensionarii de asigurări sociale (exclusiv agricultori). Chiar dacă 200,9 Euro/lună (deci, mai puţin de 1.000 RON) nu înseamnă tocmai mult în raport cu nivelul preţurilor, iar pe de altă parte ştim că fiecare pensionar a cotizat îndelung (CAS), de la un an la altul fondul asigurărilor sociale (din care se acoperă necesarul de plăţi pentru pensii) se închide pe deficit apreciabil. Evident, acesta se ”stinge” pe seama transferurilor de la bugetul de stat. Adăugând la toate acestea faptul că în ultimul timp analizele eco-demografice ne arată că ne situăm în contextul unei societăţi cu o populaţie îmbătrânită, înţelegem mai bine cât de afectată este sustenabilitatea financiară a sistemului public de pensii. Evitarea riscurilor privind non-plata drepturilor pensionarilor nu poate să îndrepte Executivul decât spre a lua măsuri de genul: îmbunătăţirea colectării impozitelor, egalizarea vârstei standard de pensionare între femei şi bărbaţi, susţinerea reformei pensiilor - promovând (re)încadrarea vâ