Cazul Igeanu, tânărul din Roşia de Amaradia care a stat nouă luni în puşcărie pentru crimă şi apoi achitat, ar trebui să fie un semnal de alarmă în societate. Sunt unii care poate ar dori să folosească acest caz pentru decredibilizarea procurorului Moţa şi a judecătorului Constantinescu, principalii vinovaţi pentru această situaţie. Pe de altă parte, nici să fie menajaţi cei doi, doar pentru că au în lucru alte cauze, nu poate fi o soluţie.

Poate că nu întâmplător, cazul Igeanu a apărut în acelaşi judeţ Gorj ca şi cazul Ţundrea. Doar că ultimul şi-a dovedit nevinovăţia abia după 12 ani de puşcărie, tot pe baza unei probe ADN, ignorată ani buni de anchetatori. Şi spun că nu întâmplător, pentru că în Gorj, mai mult ca în altă parte, arestarea preventivă este o regulă, nu o excepţie, iar flerul anchetatorilor contează mai mult decât probele în sine.

Ei bine, Ţundrea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, din care a apucat să facă jumătate, pentru un viol urmat de crimă asupra unei fetiţe de 14 ani. Probele erau puţine, o pată mică de sânge pe cămaşă, o declaraţie de la o femeie că l-ar fi văzut în zonă şi o atitudine care părea mincinoasă a lui Ţundrea. Şi atunci se ştia numele adevăratului criminal, Avram, numai că anchetatorii au preferat să nu îl ia la întrebări, ci doar să fabrice un dosar credibil pentru a obţine arestarea lui Ţundrea. Au reuşit, dar omul se ştia nevinovat şi a făcut SUTE de plângeri, ZECI de cereri de revizuire. Trei dintre cererile de revizuire au fost respinse chiar de procurorul Moţa, cel care a instrumentat peste ani cazul Igeanu. Acelaşi Moţa a acceptat însă ultima cerere de revizuire a lui Ţundrea, după ce femeia cu declaraţia s-a spovedit pe patul de moarte şi a recunoscut că a minţit când a spus că l-a văzut pe Ţundrea la locul crimei. Moţa a făcut atunci un gest curajos şi, atrăgându-şi ura multor colegi, a admis pro