O femeie din Statele Unite s-a căsătorit cu o roată dintr-un parc de distracţii. Evenimentul fericit s-a petrecut anul trecut, dar acum Linda Ducharme din Florida şi roată pe nume Bruce şi-au reinoit jurămintele.
Bizara ceremonie a fost filmată de postul de televiziune Logo TV. Aceasta după ce acelaşi post tv a transmis nunţile unui bărbat cu un copac şi a altuia cu o pernă, scrie Metro.
"Am un sentiment ciudat pe care nu pot să îl explic. Inima îmi bătea cu putere când m-am urcat pentru prima oară pe platformă. Am fost fascinată de această roată", a declarat Linda Ducharme, pentru Logo TV.
Femeia pare foarte convinsă de sentimentele sale faţă de roată botezată Bruce.
"Bruce este viaţa mea. Mă gândesc la el în mod constant. Pur şi simplu simt că totul este în regulă atunci când sunt cu Bruce", a mai declarat femeia.
Bruce şi Linda s-au căsătorit în luna iulie 2012. Apoi, femeia a luat o pauză. Acum s-a revăzut din nou cu roata Bruce.
"Eram complet singură. Nici nu mă simţeam bine. Simţeam că mor în interior. Am condus trei mii de kilometri ca să îl văd. I-am adus pizza. S-a bucurat când m-a revăzut. Am avut momente intime împreună. Am vrut să îi arăt ca dedicarea mea faţă de el este necondiţionată. Ne purtăm ca un soţ cu o soţie. O să fie restaurat acum, ca să fie sănătos ca în prima zi. Vreau să îmi petrec următorii ani alături de Bruce. Vreau să îl fac să funcţioneze din nou. Să stea mândru şi să strălucească. Vreau să îmi petrec viaţa alături de el. Să îmbătrânim împreună", a declarat Linda Ducharme.
(Sursa: ziare.com) O femeie din Statele Unite s-a căsătorit cu o roată dintr-un parc de distracţii. Evenimentul fericit s-a petrecut anul trecut, dar acum Linda Ducharme din Florida şi roată pe nume Bruce şi-au reinoit jurămintele.
Bizara ceremonie a fost filmată de postul