După ruşinea de meci din Grecia, am auzit numeroşi „oameni de fotbal” spunând pe la tv că aceia care critică acum echipa naţională, care nu mai cred în şansa ei, sunt lipsiţi de patriotism. Prin urmare, recunosc, nu sunt patriot.
Chiar dacă, în 1994, când ne-a eliminat Suedia de la Mondialul din SUA pentru că patriotul Prunea a scăpat mingea printre mâini, am suferit săptămâni în şir, de parcă pierdusem pe cineva drag. Acum am ales să nu fiu patriot, ba, mai mult, nu vreau să mergem la Campionatul Mondial din Brazilia. Chiar cu riscul ca Piţurcă şi ai lui să facă o minune. Nu mă interesează minunile care se întâmplă o dată la 15 ani.
Nu vreau să mergem la Mondial, pentru că nu avem ce căuta acolo. Noi nu jucăm fotbal, jucăm ţurcă. Piţurcă. De când mă uit eu la acest joc, adică de prin 1978, n-am văzut echipa naţională mai slabă ca acum, la turul cu Grecia. Sigur, înfrângeri usturătoare au mai suferit tricolorii, chiar la Mondialul din 1994 ne-a bătut Elveţia cu 4-1, dar măcar au jucat ceva. Au avut ocazii, au legat trei pase. În plus, au avut ambiţie, s-au agăţat de adversari, au murit cu ei de gât. În Grecia, au fost morţi. N-au existat. Semnalul apăruse încă de la meciul cu Turcia de la Bucureşti. După ce a bătut Ungaria, Naţionala noastră a tot tras să moară. N-a lăsat-o Olanda, care i-a făcut respiraţie gură la gură.
Dar se vedea de la o poştă că sfârşitul e aproape. Echipa asta e atât de moartă, încât imi e şi greu să spun dacă de vină sunt numai jucătorii. Sau numai Piţurcă. Sau Mircea Sandu cu toată federaţia lui. Sau patronii de cluburi, care au stors bani din fotbalul românesc până n-a mai rămas din el decât Tănase. Cred că toţi au o vină în masacru... Poate cu şocuri electrice mai putem învia echipa asta o dată. Cât pentru o surpiză în returul cu Grecia. Dar nu putem trimite la Campionatul Mondial o Naţională împăiată.
Eu nu vreau să
