Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Budi Bar” în versiune slovacă

Publicat in Bihor Online, luni 18 noiembrie 2013 ·

Scris de Cristian Horgoș - Proiectul River Park din Bratislava oferă o perspectivă asupra cum ar putea arăta viitorul Budi Bar din Oradea.

Vineri, în prezenţa ambasadorului slovac în România, Jan Gabor, la Biblioteca Universităţii din Oradea s-a vernisat o expoziţie dedicată „Aniversării a 20 de ani de la proclamarea Republicii Slovace independente şi Aniversarii a 1150 de ani de la venirea sfinţilor fraţi din Solun, Chiril şi Metodie, pe teritoriul Republicii Slovace”.

Imaginile au surprins, printre altele, Revoluţia de Catifea de la Bratislava şi Praga, reuşitele diplomatice ale ţării carpatice, staţiunile de schi din Slovacia, campionii olimpici la caiac-canoe slalom ai acestei ţări, costume populare şi clădiri tradiţionale dar şi arhitectură modernă.Budi Bar de Bratislava

Iar la capitolul arhitectură de avangardă, s-a remarcat clădirea „River Park” ridicată în centrul capitalei Bratislava, pe malul Dunării, după proiectul arhitectului german Erick van Egeraat.

Profilul clădirii a suscitat interesul unui student orădean de la Construcţii şi Arhitectură întrucât aplasamentul ei seamănă cu a viitorului local public ce va fi construit în locul terasei Budi Bar de lângă Podul Ferdinand.

Ori, la vernisajul concursului ideilor de proiect, găzduit pe 29 octombrie de Galeria de Arte Vizuale, arhitectul-şef al Oradiei, Adriana Lipoveanu, aprecia că „Ar fi fost interesant să vedem măcar un proiect, din cele 23, cu o consolă mai generoasă peste albia Crişului. Mai ales că obturarea vizuală a actualului perete de beton nu ar fi fost o pierdere”.

Sigur că tema propusă de municipalitate nu prevedea multi-etajare ca la „River Park”, dar clădirea de pe malul Dunării e sugestivă privind câştigul de spaţiu şi de peisagistică pe care-l oferă construirea în consolă sau cu un pilon plantat în albia râului.

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum 44 minute
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°