Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BARAJ ROMÂNIA – GRECIA. Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă!

Publicat in Puterea, luni 18 noiembrie 2013 ·

Generaţia actuală a naţionalei de fotbal a României îşi joacă viitorul diseară contra Greciei. Returul cu elenii din barajul pentru Mondialul din Brazilia pleacă de la scorul de 1-3 din tur, rezultat care va fi greu de remontat, dar nu imposibil. Greu ar fi dacă ne-am lua după prestaţia jalnică a tricolorilor din prima manşă, însă în fotbal s-au mai văzut minuni, mai ales că fotbaliştii lui Victor Piţurcă chiar cred că pot remonta rezultatul de la Pireu.

“Înfrângerea din tur a fost grea, dar sper să revenim şi să înscriem cel puţin două goluri şi să ne calificăm. Va fi dificil, dar cu atât mai mare va fi bucuria. La un astfel de meci trebuie să te autodepăşeşti din toate punctele de vedere. Nu există oboseală. Am discutat cu băieţii, am pregătit bine meciul, importantă va fi prestaţia băieţilor, actorii principali, în faţa a peste 50.000 de oameni. Ne vom juca şansa noastră şi sper să reuşim. Băieţii şi-au revenit psihic, erau dărâmaţi după primul joc. Trebuie să marcăm goluri. Şi în Grecia am jucat ofensiv, am vrut să marcăm goluri. Trebuie să jucăm pe viaţă şi pe moarte, dar trebuie să jucăm fotbal”, a declarat Victor Piţurcă.

Atacăm şi nu prea

Chiar dacă are nevoie de cel puţin două goluri înscrise în poarta elenilor pentru a mai spera la calificare, Piţurcă nu va risca prea mult cu formula de joc pe care o va introduce în teren. În poartă, Tătăruşanu are cele mai mari şanse să intre titular, mai ales că este refăcut 100%. În apărare, spre deosebire de meciul tur, căpitanul Vlad Chiricheş îi va lua locul lui Gardoş. Fostul stelist va purta o mască pe faţă, care îi va proteja nasul fracturat. De altfel, a doua zi de la meciul de la Bucureşti, el se va opera la nas, urmând a reveni în cel mai scurt timp pe gazon. De la mijloc în sus sunt cele mai multe permutări. Doar Marica, Stancu şi Cociş sunt siguri de posturile lor. Torje şi Tănase sar din s

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 8 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 5 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, reforme în administrația locală: desfiinţarea funcţiei de viceprimar cu o condiție și „reașezarea” sistemului de sporuri

HotNews acum 13 ore
Ministrul propus la Dezvoltare, Cseke Attila, a declarat luni, după audierile din comisii, că membrii Coaliței vor propune desfinţarea funcţiei de viceprimar la unităţile administrativ-teritoriale sub 1.500 de locuitori, iar la sporul pentru fonduri

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 4 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025, publicat în scurt timp de HotNews

HotNews acum 13 ore
Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025 va fi publicat la ora 15.00 pe site-ul oficial subiecte.edu.ro. HotNews va publica baremul la Română la Evaluarea Națională 2025 imediat ce va fi d

Vremea

București
acum

22°
mar.

19°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

17°
mar.

17°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/31°
mie.

22°/29°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°