* Costurile cu certificatele verzi ar putea "îngheţa" la nivelul actual
Ţara noastră s-a angajat, în cadrul Uniunii Europene, să atingă o pondere a energiei regenerabile (obţinută din vânt, soare, apă, biomasă şi biogaz) de 24% din totalul consumului brut la nivel naţional, în anul 2020. Ca să ajungem la acest obiectiv, autorităţile au adoptat cea mai generoasă schemă de sprijin pentru energia curată, bazată pe cote obligatorii de certificate verzi. Iniţiativa a condus la un "boom" al investiţiilor în domeniu, proporţional cu o creştere spectaculoasă a costurilor suportate de toate categoriile de consumatori. Ei bine, "boom-ul" a fost atât de mare încât ne vom atinge cota până anul viitor, potrivit unor surse din ANRE (reglementatorul pieţei de energie), care susţin că sunt şanse mari ca facturile să nu mai crească la capitolul certificate verzi.
Marile companii din industrie susţin că "boom-ul" regenerabilelor şi scăderea puternică a consumului din acest an au făcut ca ţara noastră să-şi atingă din 2013 ţinta pe care şi-a asumat-o pentru 2020 - de a avea o cotă de 24% energie verde din consumul naţional brut de energie.
Surse din ANRE (reglementatorul pieţei noastre de energie) ne-au spus că marii consumatori au dreptate şi au adăugat că Autoritatea a transmis către Guvern şi Parlament o informare despre rezultatele analizei pieţei de energie verde: "Evaluând impactul certificatelor verzi în facturi şi puterea instalată în centrele de producţie din surse regenerabile, am constatat că la finalul anului 2013 putem spune că România şi-a atins ţinta asumată în cadrul Uniunii Europene, privind ponderea energiei verzi în consumul final brut de energie. Ca urmare, ANRE consideră că se impune reducerea cotei obligatorii de certificate verzi pe 2014, de la nivelul stabilit prin lege de 15%, la un nivel de până la 13%".
Astfel, dacă Guvernul şi P