„Eminescu nu va pieri pentru că vor ticăloşii” Poetul Aurel Dumitraşcu ar fi împlinit peste două zile 58 de ani. Da, 58 de ani, dacă nu era şi acel 16 septembrie 1990, când ne-a părăsit la doar 35 de ani. Fără să-i fi împlinit… S-a născut la 21 noiembrie 1955 în satul Sabasa, comuna Borca, fiind al doilea copil al Mariei şi al lui Petre Dumitraşcu. Între anii 1963-1974 urmează cursurile gimnaziale şi liceale în Borca. În anul 1976 debutează în revista “Tomis”, după care publică versuri în toate revistele din ţară. Între anii 1983-1987 urmează cursurile facultăţii de filologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, secţia română-franceză, pe care le încheie cu o excelentă lucrare de diplomă dedicată operei a doi poeţi dispăruţi prematur: Virgil Mazilescu şi Daniel Turcea. În anul 1984, debutează în volum cu „Furtunile memoriei”, la Editura Albatros. Iniţial volumul se numise „Tratatul de eretică”, însă modificările impuse de editor au schimbat toată structura iniţială a cărţii. A doua carte, „Biblioteca din Nord”, apare în anul 1986, la Editura Cartea Românească. Pentru acest volum i se atribuie premiul „Mihai Eminescu” al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi. În anul 1988 depune la Editura Cartea Românească volumul „Mesagerul” care nu are nici o şansă să apară din cauza cenzurii. Pe data de 16 septembrie 1990, într-o duminică, se stinge din viaţă, la spitalul Fundeni din Bucureşti, secerat de o boală necruţătoare (leucemie). Este înmormântat în satul natal. Din 1990 până acum, prin grija poetului Adrian Alui Gheorghe, cu sprijinul fratelui poetului dispărut, inginerul Ionel Dumitraşcu, a apărut aproape în fiecare an câte o carte semnată de Aurel, fie de poezie, fie de jurnal, fie de corespondenţă: 1992 – volumul de versuri „Mesagerul”, Editura Canova, Iaşi; 1995 – volumul de versuri „Tratatul de eretică”, Editura Timpul, Iaşi; 1997 – volumul antoplogic