Reprezentativa de fotbal a României a pierdut în fața Greciei, scor 1-3, în prima manşă a barajului de calificare la Cupa Mondială din Brazilia. În meciul disputat la Pireu, elenii au deschis scorul în minutul 14 prin Mitroglou, care a înscris dintr-o poziție de ofsaid nesemnalizată. „Tricolorii” au egalat cinci minute mai târziu prin Bogdan Stancu, care a finalizat cu capul, dintr-un unghi aproape imposibil, mingea centrată de Torje, după o lovitură liberă. Bucuria nu a durat decât două minute, Salpingidis marcând din 3 metri, după o fază în care apărarea lui Piţurcă nu a înţeles nimic. Pe fondul jocului modest al României, care a avut în teren prea multe mâini moarte, grecii au mai înscris o dată în partea doua.
Mitroglou ne-a mitraliat
Oportunistul Mitroglou a pedepsit, cu o super-execuţie, apărarea repetentă a României şi a stabilit în minutul 67 scorul final, 3-1. La dezastrul de la Pireu a contribuit din plin şi Victor Piţurcă, care a început într-o formulă ultra-defensivă, cel mai în formă jucător român al momentului, Alex Maxim, fiind introdus abia în minutul 87! Veştile proaste nu se opresc aici, atâta timp cât România i-a pierdut pentru retur pe ambii închizători, Bourceanu, suspendat din cauza cumului de cartonașe galbene și Lazăr, eliminat în primul minut al prelungirilor.
Naționala României a fost încurajată în tribunele stadionului Karaiskakis de aproximativ 3.000 de suporteri. Manşa retur a barajului de calificare la Cupa Mondială este programată mâine cu începere de la ora 21 (direct Antena 1), pe Arena Naţională din Bucureşti. În manşa tur a celorlaltor trei meciuri de baraj pentru calificarea la Cupa Mondială s-au înregistrat rezultatele: Portugalia – Suedia 1-0 (Cristiano Ronaldo 82), Ucraina – Franţa 2-0 (Zozulya 61, Yarmolenko 82 pen.) şi Islanda – Croaţia 0-0.
Grecia – România 3-1
Marcatori: Mitroglou (14, 6