Scris de Otilia Șandor - Un aparat robot pentru reeducarea mâinilor s-a cumpărat la Felix.
În timp ce alte spitale „urlă” de datorii, în Băile Felix, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix a reuşit din nou să cumpere, pentru bolnavi, din veniturile proprii un nou aparat.Aparat de mâini
Prin contract de achiziţie publică, în valoare de 123.000 euro, s-a cumpărat şi se va instala la spital un dispozitiv robotizat de reeducare a membrelor superioare, de ultimă generaţie şi extrem de performant, destinat pacienţilor din secţiile clinice de adulţi. „Sursa de finanţare a contractului o constituie veniturile proprii ale unităţii respectiv fondul de dezvoltare, utilizat exclusiv pentru dotarea spitalului”, a informat managerul Spitalului din Felix, dr. Ramona Suciu.
Doctoriţa şi colegii ei din conducerea unităţii au început demersurile la începutul lunii iulie prin publicarea în S.E.A.P. a anunţului de participare iar procedura de achiziţie publică aplicată a fost licitaţia deschisă online cu finalizare electronică.
Acum, aparatul urmează să fie instalat, iar apoi, personalul medical care va lucra cu el va fi instruit (gratuit) de către ofertantul desemnat câştigător al licitaţiei.Aport decisiv
De reţinut că acum doi ani, acelaşi spital a cumpărat prin proiect transfrontalier, un dispozitiv robotizat de reeducare a mersului în valoare de 250.000 euro, unic în sistemul sanitar de stat din România. „Utilizarea combinată a acestor două aparate are un aport decisiv la recuperarea pacienţilor cu deficienţe grave”, motivează managerul.
La această oră, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix dispune de o dotare modernă cu aparatură medicală specifică, pacienţii vechi ai unităţii fiind martori ai unor schimbări radicale în ultimii ani.
De altfel, prin modernizarea palpabilă efectuată în folosul bolnavilor, acest spital a fost